O vizită de lucru Pe lîngă mersul la Marea Neagră, campingul plin de corturi redegiste, cehoslovace, poloneze, pe lîngă afacerile făcute într-un mod clandestin evident la nudişti, acolo unde îşi aveau talciocul central-europenii care-şi dau acum atîtea aere pe lîngă cele două tabere la Amara, cozile la tot felul de produse, mai ales alimentare, pe lîngă televiziunea bulgară, pătrunderea în casta şoimilor patriei şi a pionierilor mi-a mai rămas îngrămădită în memoria copilăriei mele unul din cele mai importante momente istorice locale: Vizita. Ce mai emoţii au avut tîrgoveţii mei atunci cînd au fost vizitaţi de Măria-Sa... Cel atît de prezent, lumina călăuzitoare, raza de speranţă, încarnarea genialităţii carpatine. Evenimentul a fost pregătit îndelung, cu multă sudoare şi fervoare patriotică. Cu cîteva săptămîni înainte, activitatea economică şi nu numai a oraşului a fost paralizată. Motivul era simplu. Maşinăria propagandistică locală avea nevoie de carne de tun, de cît mai multe capete şi cît mai multe palme înroşite de atîtea aplauze, de mii de braţe bine dresate, de florile şi steguleţele din carton şi lemn agitate la comandă, de buzele gata să stea întredeschise într-un zîmbet angelic. La început am fost fericiţi. Chiuleam în mod oficial şi organizat de la şcoală, în frunte chiar cu dirigintele nostru, un bărbat înalt, chiar uriaş pentru nişte puşti într-a cincea şi rigid, în felul lui un bun militar educaţional. Eram mici, nu aveam şanse să rezistăm. După două-trei zile eram epuizaţi, storşi de entuziasmul chiulului, obosiţi de statul în picioare timp de şapte-opt ore, însetaţi şi înfometaţi. Într-o primă fază am fost folosiţi drept materie primă (umplutură) pentru un porumbel uriaş, un porumbel uman din mii şi mii de capete, mîini, piepturi, unul din marii porumbei ai păcii mondiale pe care regizorii momentului îi aranjau, pieptănau, machiau de la înălţ