În dimineaţa acelei zile de august a anului 1984, cînd mi-am pus la picup, proaspăt cumpărate de la "Muzica" de pe Calea Victoriei, cvartetele lui Mozart dedicate lui Joseph Haydn în urmă cu 199 de ani - în 1785, Mozart avea 30 de ani şi doar 6 pînă va muri, cvartetele acestea divine, muncite trei ani de zile, mărturisind o neobişnuit de complicată elaborare, cu multe ştersături şi reveniri, ceea ce rareori i se întîmpla acestui geniu care compunea la comandă (mai mult sau mai puţin socială...) minunăţii, fără ezitare sau chin grafic, căci Mozart, după expresia de neuitat a lui Călinescu, "nu a căutat niciodată, ci a găsit întotdeauna" - în dimineaţa aceea a lui 1984, cu un soare bun ca mierea pe unt în anumite clipe ale vieţii nechibzuite, înainte de a deschide picupul, de a şterge atent plăcile şi a pune acul pe disc (de unde "disc compact" în 1984 la Bucureşti?) citisem că un leopard, la iarmarocul din Dijon, scăpase de sub vraja îmblînzitorului său şi, sărind în mijlocul mulţimii, rănise la picior o fetiţă de 4 ani; că un băiat de 14 ani dintr-un alt orăşel francez împuşcase cu o carabină pe un alt băiat în vîrstă de 12 ani, fiindcă acesta îi insultase mama; că un bărbat, tot pe undeva în Europa de Vest (care "integrare europeană" în 1984 la Bucureşti, la mine, în Caloteşti?), chemase la telefon poliţia şi spusese: "Sînt într-o cabină publică, îmi voi trage un glonte în cap pentru că sînt singur şi descumpănit" şi, oricît încercase poliţistul să prelungească dialogul, trimiţînd grabnic patrule spre toate telefoanele publice din oraş, în aparat se auzi o împuşcătură şi un strigăt slab, omul omorîndu-se într-adevăr la capătul celălalt al firului, cum avea să se constate; că o fetiţă de doi ani şi ceva se rătăcise într-o pădure, jucîndu-se de-a v-aţi ascunselea cu alţi copii, în timp ce părinţii se adunaseră într-o petrecere la iarbă verde,

poliţia căut