Cînd sînt în criză de inspiraţie iau numărul precedent al Dilemei şi studiez cu o figură nemulţumită lucrurile scrise cu o săptămînă în urmă. Metoda are succes, dar într-un mod destul de întortocheat, asociaţiile de idei au secretele lor, ca orice asociaţie sau breaslă. Dacă am scris despre viaţa pe şantier, îmi trăsneşte să fac portretul vreunui englez excentric, dacă am încercat o schiţă fantastică, îmi vine să-ntorc pe dos un subiect de actualitate. Iată ce subiecte mi-au fluturat pe la urechi pentru numărul de azi. Unu: ce-ar fi să-l clonăm pe recent comemoratul Mihai Viteazul? În fond, avem moaşte şi cap, deci ADN. Dar ce-ar face voievodul renăscut? S-ar apuca iar de travaliul Unirii, cu Basarabia? I-ar decapita pe turcii care i-ar ieşi în cale, mergînd după ei pînă la Kusadasi? Şi-ar aduce aminte că nu prea s-a înţeles cu ungurii? Ar cere viză Schengen ca să se ducă iar la Viena? Sau poate că ar cere retrocedarea peliculei realizate de Sergiu Nicolaescu, în care Amza Pellea vorbea cu vocea lui Emanoil Petruţ. Doi: ce-ar fi ca sportivii care reprezintă România şi sînt găsiţi dopaţi să fie pedepsiţi serios, măcar cu cîteva zeci de zile de muncă în folosul colectivităţii? Adică, cum vine asta, se pregătesc pe banii contribuabilului, sînt plimbaţi pînă în Lumea 9 pe banii aceluiaşi, ba mai primesc şi cîte un premiu în bani şi obiecte tot din bani publici. Iar cînd (şi dacă) sînt prinşi cu mîţa-n sac, li se ia dreptul de a mai participa la alte competiţii viitoare. De fapt, nu li se ia nimic, căci nu poţi să iei cuiva ceva pe care ar putea să-l aibă sau nu. N-ar fi mai normal să plătească înapoi la buget contravaloarea transportului şi a celorlalte cheltuieli? Dar despre reprezentarea naţională prin sport cred c-ar fi mai multe de spus. Avem campioni, dar n-avem piscine. Avem glorii mondiale, dar elevii nu fac sport la şcoală. Sîntem o naţiune cotropită de