Scrisoarea Saptamanii. "Sufletul imi plange amarnic pentru starea jalnica a poporului meu". Stimata d-na Sanziana,. Nu va scriu pentru prima data. Am observat, si asta ma bucura foarte mult, dragostea si omenia cu care atat redactia, cat si un foarte mare numar de cititori vin in ajutorul semenilor a...
Scrisoarea Saptamanii
"Sufletul imi plange amarnic pentru starea jalnica a poporului meu"
Stimata d-na Sanziana,
Nu va scriu pentru prima data. Am observat, si asta ma bucura foarte mult, dragostea si omenia cu care atat redactia, cat si un foarte mare numar de cititori vin in ajutorul semenilor aflati in dificultate - bolnavi sau neajutorati. N-as putea spune ca familia mea se situeaza la limita extrema a saraciei. Sunt convinsa ca exista familii si oameni care nu au ce pune pe masa. Viata romanului se apropie din ce in ce mai mult de limita inferioara a suportabilitatii. Batranii au pensii care nu le permit procurarea medicamentelor. O mare parte a celor de varsta medie sunt someri. Cei care mai au un loc de munca, dar au salarii mici, pleaca de acasa, doar pentru a avea unde sa se intoarca, nemultumiti ca, cel mai adesea, nu-si pot achita nici datoriile catre Stat si sunt amenintati de spectrul somajului. Majoritatea tinerilor care termina o facultate nu-si gasesc un loc de munca sau, in cel mai fericit caz, ajung sa alerge cu sacosa de produse, pe care nimeni nu le cumpara, printre masinile de lux care aglomereaza strazile Capitalei. Ma intristeaza, sincer, soarta tuturor acestora si sufletul imi plange amarnic si neputincios pentru starea jalnica a poporului meu. Daca pana anul trecut mai puteam sa ajut un vecin sarman, in prezent, ma confrunt eu insami, cu familia mea, cu o situatie aproape identica. Castigul meu si al sotului nu ne mai permite nici macar acel nivel de trai considerat ca fiind decent - sa ne achitam datorii
