Anuntam acum doua saptamini demiterea liderului teatrului numarul unu (cel putin conform topurilor din ultimii trei ani) din Romania, Teatrul Tineretului din Piatra Neamt. Cazul proaspatului „debarcat“, actorul Corneliu Dan Borcia, intra intr-o serie a stupiditatii care, de prin 1993 incoace, ameninta sa nu se mai incheie. Din aceeasi zona a jalnicelor mici pasiuni locale si a aberatiei sistemice nationale fac parte si provocarea demisiei lui Andrei Serban de la directia Nationalului bucurestean, si demiterea lui Adrian Lupu de la conducerea Teatrului din Galati, si plecarea lui Vlad Radescu de la Nationalul tirg-muresean si mai noua sa suspendare de la „Nottara“, si plecarea lui Serban Foarta de la Nationalul timisorean ori a lui Mihai Ursachi de la cel iesean, si demiterea lui Alexandru Dabija de la „Odeon“. Am notat doar momentele „celebre“ dintr-o serie care, politic dar si administrativ, responsabilizeaza toate guvernele si toate elementele de putere din ultimii unsprezece ani. Dar care nu-i absolva de responsabilitate in primul rind pe actorii institutiilor teatrale in cauza, mai interesati de lefuri si aplauze decit de calitatea suportului moral si profesional. In asemenea conditii, lucrurile par mult mai grave si mai fara iesire, nefiind vorba de manifestari izolate ale exacerbarii unei situatii de putere, ci de lipsa de solidaritate in interiorul unui intreg segment cultural si de intrare in rezonanta necontrolata cu starea generala de haloimas legislativ, decizional, comportamental. Astfel incit intimplarea cu statut de malformatie obligind la chirurgie rapida capata, din pacate, rangul faptului banal, posibil oricind si oriunde.

Oficial vorbind, primul defect este acela al relatiei institutie teatrala-organ patronal/finantator. Pe Borcia l-a demis Consiliul Judetean Neamt. Altii au fost la discretia Consiliior locale sau a Ministerului Culturi