In Observatorul cultural nr. 77 a aparut o nota cu titlul Gabriel Andreescu ataca din nou, referitoare la un articol publicat de mine in Ziua, Care este miza procesului lui Andrei Plesu?. Nu pun in discutie opiniile sau simpatiile autorului. Ma simt insa obligat sa corectez doua greseli de informatie:
1. Textul meu nu contesta in nici un caz dreptul incriminarii calomniilor si deschiderea unor procese in acest sens. Ar fi absurd. Fireste ca Plesu are oricind dreptul sa faca apel la institutiile justitiei. Nu am facut decit sa evaluez semnificatiile etice si practice ale deciziei lui Plesu de a continua procesul sau.
2. Esenta acuzatiilor mele la adresa lui Plesu era urmatoarea: am motive sa cred ca, datorita dosarului sau, Plesu este santajabil, iar asta a devenit o problema de interes public. Autorul notei din Observatorul cultural sustine in fata cititorilor ca nu exista nici o proba in acest sens. Neadevarat. O dovada este declaratia data la Securitate de catre Andrei Plesu in 1982 – recunoscuta pina la urma de A.P. –, in care foloseste cuvinte acuzatoare la adresa initiatorilor meditatiei transcendentale, constituind o invitatie implicita la represiune. Iata o proba vie a santajabilitatii sale. Mai mult: in conformitate cu art. 5(3) al Legii 187/1999, declaratia din 1982 il trece pe Andrei Plesu in categoria colaboratorilor Securitatii.
Nota redactiei
Consecventa cu care G.An. foloseste orice prilej pentru a-si continua atacurile umorale la adresa lui Andrei Plesu, recurgind chiar si la lectura incorecta a unui comentariu redactional sau – si mai grav – a unui text de lege, reflecta, credem, incapacitatea de a-si recunoaste propriile erori. Cum nu toata lumea cunoaste continutul art. 5, alineat 3 din Legea 187/1999 invocata cu atita siguranta de sine de Gabriel Andreescu ca argument absolut al includerii lui Andrei Plesu in c
