Dezbaterile despre postmodernism sint in plina forta in intreg spatiul romanesc. Prin urmare, Atelierul Postmodernismul – o noua (veche) miscare literara la sfirsitul secolului XX, organizat de revista Contrafort, a constituit un semn de normalitate. Si totusi, tonul discutiilor din cadrul acestui colocviu a adus o nota speciala temei in cauza.
O intrebare care i-a preocupat in mod special pe cei prezenti a fost in ce masura se poate vorbi despre postmodernism in Basarabia. S-ar parea ca, in premodernitatea ultima a realitatilor moldovenesti – unde intilnim destule accente ale culturii tribale, iar exercitarea autoritatii este un principiu vital –, o astfel de abordare este improprie.
Totodata, prin imprevizibilul ei, postmodernismul ii vine Basarabiei ca o manusa. Indeterminarea ei socio-politica, simularea coerentei discursurilor si confuzia planurilor existentiale se afirma, paradoxal, ca valori postmoderne locale. In consecinta, a vorbi despre postmodernism aici este pe cit de bizar, pe atit de provocator.
Un argument in plus al spectaculozitatii „bataliei“ canonice in Basarabia este faptul ca aici piatra de incercare a fost conceptul de postmodernism, si nu cel de optzecism, spre deosebire de Romania, unde lucrurile au decurs oarecum altfel.
In mod vizibil, este o nevoie acuta de a fi postmodern in Republica Moldova, caci a fi postmodern aici inseamna, mai intii, a nu fi pasunist. Asimilarea acestui mod de gindire si a acestei stari de spirit a fost o modalitate de a contracara influenta patriotismului patetic. Altfel spus, a fost o directie indreptata spre emanciparea, intii de toate, a individualitatii. La una dintre intilnirile programului Literatur Express Europa 2000, intrebat fiind ce intelege prin notiunea de „postmodernism“, Vitalie Ciobanu conchidea: „Noi o intelegem, in primul rind, ca pe o atitudine in cimpul culturii: a
