Şi eu cred, ca şi Nicolae Manolescu (V. Alecsandri - 180, 182, 183, în România literară, nr. 27, 11-17 iulie 2001), că poetul Gintei latine s-a născut în 1818. Iată ce scrie el însuşi, în 1880, în cunoscuta bucată Porojan: "Pe la 1827 aveam de profesor pe călugărul Gherman, acel care a vîndut lui Gr. Ghica-vodă manuscriptul lui Şincai. El şedea la noi şi, afară de mine, avea şi alţi elevi externi, dintre care şi pe M. Kogălniceanu. Acesta venea în toate zilele, îmbrăcat în antereu de cutnie şi purtînd un işlic rotund de pele de miel sură... Vai de nenorocitul işlic! El devenise o minge în mînile noastre şale "cuconaşului" Alecsandri şi ale tovarăşului său de joacă, n.m.ţ şi ne atrăgea ocări aspre din partea părintelui Gherman, ba uneori chiar şi palme". Dacă Alecsandri s-a născut în 1818, în 1827 avea nouă ani şi tot ce spune în Porojan e plauzibil. Dacă, dimpotrivă, s-ar fi născut în 1821, în 1827 ar fi avut abia şase, fiind deci puţin probabil să ia lecţii de la călugărul Gherman, acelaşi care îl instruia pe Kogălniceanu, pe atunci în vîrstă de zece ani, şi să joace mingea cu işlicul unui băiat mai mare decît el cu patru, care i-ar fi inspirat teamă şi respect. Spre aceeaşi concluzie ne duce şi îndrăzneala jocurilor practicate de Alecsandri şi Porojan, înaintea instalării celui dintîi, în 1828, la pensionul de lîngă Iaşi al lui Victor Cuénim.
Alecsandri, scrie N. Manolescu în acelaşi articol, "este un poet ocazional prin excelenţă. Cel mai mare poet ocazional din istoria literaturii noastre. G. Călinescu pune drept subtitlu la capitolul din Istoria sa "poetul oficial". E acelaşi lucru, doar cu o nuanţă peiorativă mai accentuată." Aşezarea semnului egalităţii între "ocazional" şi "oficial" suscită unele rezerve, întrucît poezia ocazională acoperă atitudini şi destinaţii diverse, ea putînd fi în egală măsură "oficială" şi "antioficială", respectiv apolog
