I s-a reproşat îndelung lui André Gide că l-a refuzat pe Marcel Proust atunci când acesta dorise să fie publicat la prestigioasa NRF, cu care Gaston Gallimard întemeiase o importantă casă de editură; marele rival Bernard Grasset va profita de o asemenea "mană" dar, după contacte ulterioare, În căutarea timpului pierdut va sfârşi prin a trece în fabulosul catalog Gallimard. În ceea ce-l priveşte pe Adré Gide, el a avut ocazia să se "explice", dar incidentul va continua să fi exploatat de-a lungul anilor de diferiţi autori ce-i erau, făţiş sau nu, ostili... Acest incident e amintit aici doar pentru a fi opus altui important episod editorial, când Gide recunoaşte prompt talentul unui "fals debutant", Roger Martin du Gard! Paginile de faţă sunt inspirate de lectura celor două tomuri de corespondance André Gide-Roger Martin du Gard, Gallimard, 1968, însumând 1300 pagini: o prietenie de aproape 38 de ani (1913-1951) în o mie de scrisori, pe lângă cele ce se vor fi rătăcit... În anexele primului tom, figurează un mesaj al lui Gide, datat 29 iunie 1913 şi adresat altui consilier editorial de la NRF, Jean Schlumberger, ca "referat" la Jean Barois - voluminos text semnat de un necunoscut:

"Dragă prietene, nu aştept mai mult pentru a vă spune cât mă epatează manuscrisul pe care mi l-aţi trimis. L-am acceptat ca pe o corvoadă (une tuile) şi am început lectura fără chef dar, de la primele pagini, am fost atât de tare prins de ea că nu m-a mai lăsat să răsuflu decât după ce devorasem primele 5 caiete - şi fără să fi sărit un rînd. Vă scriu înainte de a începe a doua parte. Dar cine este acest Martin du Gard, de care nu mi-aţi vorbit niciodată? E cu putinţă ca, din prima lovitură, cineva să dea o operă atât de înţeleaptă, atât de matură, atât de inteligent luminată...? Rămân înaintea ei fără critici... şi aprob fără restricţie" (...) (p. 647).

Roger Martin du Ga