Conducerea Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice (SDEE) Iasi a declarat ca, in ultima perioada, se confrunta cu un numar extrem de mare de furturi a componentelor de la stalpii de alimentare cu energie electrica din parcuri.
Daca pana acum hotii furau componentele electrice, se pare ca afacerea nu mai este rentabila si ca urmare s-au reorientat.
In acest moment, sunt furate toate componentele metalice ale stalpilor instalati la sfarsitul anului trecut de catre Sucursala Electrica. Stalpii, care au un aspect deosebit fata de tot ceea ce a fost realizat pana acum la Iasi in ceea ce priveste iluminatul stradal, sunt "decimati" de catre hotii de fier punand in pericol o investitie in valoare de peste jumatate de miliard a filialei iesene a Electrica.
"Am instalat un numar de aproape 200 de stalpi de iluminat la sfarsitul anului trecut. In marea majoritate au devenit tinta hotilor, furandu-se in special o serie de piese de ornament", a declarat purtatorul de cuvant al Sucursalei Electrica, Lucian Luca.
Acesta a precizat ca zonele cele mai frecvent calcate de hoti sunt parcurile din Copou, Horia, Republica si Esplanada Tatarasi.
Desi pentru prinderea hotilor, conducerea Electrica a facut apel la Primarie si gardienii publici, situatia nu s-a schimbat, numarul furturilor fiind in continua crestere.
"Deocamdata nu avem o estimare a prejudiciului. Putem spune insa ca montarea unui singur stalp ne-a costat zece milioane de lei. Am incercat sa facem ceva pentru aspectul Iasului si pentru oamenii civilizati. Se pare ca am gresit", a declarat purtatorul de cuvant al Electrica, Lucian Luca.
Marius PILA
Conducerea Sucursalei de Distributie a Energiei Electrice (SDEE) Iasi a declarat ca, in ultima perioada, se confrunta cu un numar extrem de mare de furturi a componentelor de la stalpii de alimentare cu energie electrica