În Jurnalul său, pe care nu cred că şi l-ar fi vrut publicat, necunoscutul Stendhal îşi nota aventurile amoroase şi scria, atît de amănunţit cît îi îngăduia educaţia primită, despre petrecerile la care lua parte. Ambiţios în toate, tînărul Stendhal observa că aceste plăcute îndeletniciri îi mîncau o groază de timp. În Jurnal se căia neconvins. Din cînd în cînd însă îşi aplica şi o penitenţă fizică. Lua "o curăţenie", adică un purgativ, care îl obliga să-şi petreacă o zi întreagă acasă. Scris pentru amuzamentul său de mai tîrziu, spune Stendhal, Jurnalul, ţinut din cînd în cînd, e adesea asociat ca dată cu ziua cînd activul tînăr îşi lua "curăţenia". Stendhal voia carieră în administraţie, visa şi la o cultură generală serioasă şi cu aceeaşi seriozitate urmărea să se bucure de abandonul femeilor pe care le dorea cu insistenţă. Pomeneşte el în Jurnal şi despre anumite încercări de a-şi ascuţi pana, ca scriitor, dar asta mai mult ca pretext pentru a lua ochii în societate. Cum se spune azi, altele erau priorităţile lui, nu gîndul de a deveni scriitor. I-ar fi plăcut să fie şi autor pentru a-şi rotunji performanţele sociale. Într-un cuvînt, acest tînăr al perioadei napoleoniene visa la obţinerea unui certificat de nobleţe, de tip nou, şi la o situaţie socială pe măsură.
Din toate visele tînărului Stendhal n-au rămas decît succesele amoroase şi literatura pe care avea să o scrie, tot mai îndîrjit, pînă cînd îndîrjirea i-a venit de hac sub forma unui atac cerebral.
Jurnalul rămas de la el nu e un document de scriitor avînd conştiinţă de sine. Dacă nu ar fi fost semnat de cel care a lăsat cîteva opere de ficţiune care i-au supravieţuit, mă îndoiesc că ar fi fost mai luat în seamă decît alte jurnale care s-au pierdut ori au devenit materie primă pentru istorici.
Repet, mă îndoiesc că Stendhal ar fi vrut să-şi vadă publicat Jurnalul şi dacă n-ar fi