Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termen limita pentru cei care se debranseaza de la RADET

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 24 august 2001 ·

•Cererile de debransare de la reteaua de termoficare pot fi depuse doar pana la data de 1 octombrie

Conducerea RADET a declarat, ieri, ca va primi cererile de debransare ale consumatorilor doar pana in luna octombrie, dupa care campania va fi sistata.

Masura va fi luata pentru a se evita aparitia unor probleme pentru restul consumatorilor cuplati la reteaua de alimentare cu agent termic odata cu inceperea probelor de caldura. "Odata umplute instalatiile de alimentare cu agent termic, este foarte greu sa dam curs cererilor de debransare. Riscul este mare pentru intreaga retea. De altfel, si costurile pentru regie sunt extrem de mari", a declarat purtatorul de cuvant al RADET, Vasile Enache.

Acesta a precizat ca, pana in acest moment, la RADET au fost depuse aproape 4.000 de cereri de debransare. Din acestea, in aproximativ jumatate din cazuri, consumatorii au cerut sa nu mai beneficieze de serviciile regiei deoarece si-au instalat centrale pe baza de gaz.

Ceilalti au facut cereri de debransare deoarece considera ca nu o sa aiba cu ce sa-si plateasca facturile odata cu furnizarea caldurii. Deoarece multi din consumatori au renuntat la calorifere fara a anunta regia, ci doar asociatia, RADET a trecut in aceste zile la controlul numarului de elementi.

"Am inceput o actiune de control pentru a determina numarul de elementi. Cum consumatorii trebuie sa se adreseze la noi numai pentru a primi un aviz pentru instalarea de centrale pe gaz, avem doar un numar aproximativ al debransarilor din cadrul asociatiilor de locatari", a declarat Vasile Enache.

Conducerea RADET a precizat ca odata sistata campania de debransare, aceasta va fi mentinuta pe toata perioada iernii cat timp se va furniza caldura.

Marius PILA

•Cererile de debransare de la reteaua de termoficare pot fi depuse doar pana la data de 1 octombrie

@N

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 27 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°