o vizită la grupul şcolar "Nichita Stănescu" O veste bună nu poate învinge o ironie obosită. Un recent exemplu o demonstrează: deşi cel mai mare succes al produselor româneşti exportate pe piaţa occidentală a fost obţinut de industria confecţiilor, ridiculizarea "fetelor de la Apaca" - lucrătoare în acest domeniu - continuă să ispitească pe amatorii de clişee jurnalistice. Pe seama entuziasmului lor din 1990 la întîlnirea cu un om politic se mai fac încă glume deplasate. Previzibil efect de pendul: fiindcă apoape jumătate de veac calitatea de muncitor părea să asigure cuiva, de la bun început, multe şi netăgăduite virtuţi în comparaţie cu ceilalţi membri ai societăţii, acum apartenenţa la această categorie îl plasează mai curînd printre elementele conservatoare, confuze şi greu adaptabile la noul ritm de viaţă. După ce a fost 50 de ani subiect de propagandă măgulitoare şi masă de manevră pentru partid, astăzi clasa muncitoare trebuie să-şi reconsidere statura, aducînd-o la realitatea vremii, adesea sub spectrul nesiguranţei şi a unor nemeritate "priviri de sus".

Cine mai devine azi muncitor? Dintre cele douăzeci de grupuri şcolare industriale din capitală ce pot fi găsite în cartea de telefon pe 2000, patru poartă numele unor personalităţi culturale: Gh. Asachi, Petru Maior, G. Călinescu, Nichita Stănescu. În cazul grupului şcolar din cartierul Titan, de un an de zile specificarea "industrial" a dispărut de pe firmă, lăsînd numele lui Nichita Stănescu liber de asocierea cu vreo abilitate din cîmpul tehnicii. Nu o bizară "restituire culturală", aşa cum s-au mai făcut unele după '90, constituie motivul pentru care poetul a devenit "patronul spiritual" al grupului şcolar, aşa cum scrie în oferta educaţională pusă la îndemîna publicului. "Poetul a fost de multe ori în şcoala noastră, ce se numea atunci Grupul Şcolar de Industrie Uşoară nr. 6" - ne spune profe