Cînd atît de mediatizatul ministru al turismului a decis să limiteze funcţionarea nocturnă a discotecilor de pe litoral, domnia-sa a avut o ciudată manieră de a prezenta cauza imediată a acestei măsuri; situaţia devenise gravă, a declarat domnul Agaton, deoarece se primiseră nenumărate reclamaţii de la "turişti români şi, din păcate, şi străini". Aşadar, dacă, din fericire, reclamaţiile ar fi venit din partea turiştilor români, nu s-ar fi întîmplat, cu siguranţă, nimic; cum însă, "din păcate", mai multe agenţii de turism străine au sesizat faptul că timpanele nemţilor şi francezilor sînt agresate de exuberanţa sonoră a litoralului românesc, autorităţile au reacţionat. Cîteva interviuri luate pe plajă unor turişti autohtoni arătau însă că, de fapt, decizia ministrului era profund nepopulară. "Nu mă deranjează muzica", declara o doamnă de o vîrstă respectabilă, secondată de un domn cu o înfăţişare nu mai puţin paşnică. Oameni modeşti, ei stăteau pe plaja comună, bucurîndu-se doar de difuzoarele amplasate artizanal şi aleatoriu. Privilegiaţii au parte acum de plaje private, cu şezlonguri şi umbrele, unde instalaţia sonoră e montată profesionist, cu boxele în punctele strategice ale ţarcului, obţinîndu-se un efect de intensitate maximă. Dar, privilegiaţi sau simpli cetăţeni, cu toţii se complac într-o promiscuitate care uneori nu e numai fonică. Tot dintr-un reportaj TV am aflat că, la Costineşti, într-un camping, duşul funcţionează (cînd curge apa) o oră pe zi, iar fiecare turist are voie să meargă la closet numai de două ori în 24 de ore ("cu hîrtia igienică proprie", preciza, mai curînd amuzată, o jună). Ce contează, declara voios reporterul, "tinerii se distrează pe cinste...". Şi, cu certitudine, în camping muzică este din belşug. Trăim într-o civilizaţie a zgomotului? Fără îndoială, aşa cum trăim într-o civilizaţie a efectului de seră, a nitraţilor care otră