convorbire cu Adrian SEVERIN,

preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE

Aşa cum se vede de la Bucureşti, integrarea europeană are trei componente: cea a indicatorilor economici, pentru a căror egalizare se cer mari eforturi, cea politică, în curs de realizare, prin care valorile comune trec în legislaţie, şi cea psihologică, fără mari probleme, pentru că "am fost dintotdeauna europeni". De aici şi presupunerea că dacă UE ar face gestul de a accepta integrarea politică înainte de împlinirea criteriilor economice, s-ar da un impuls necesar integrării economice. E posibil un asemenea gest? Agenda Uniunii Europene este logică şi coerent-corectă, dacă ne raportăm la ceea ce este organizaţia astăzi: ea nu primeşte noi membri, decît dacă aceştia îndeplinesc toate criteriile de acceptare. Pe de o parte, ea nu mai dispune de resursele pe care le-a avut cînd a fost primită Grecia sau cele pe care le-a pus la bătaie cînd a fost primită Portugalia, iar, pe de altă parte, se pune problema admiterii unui număr mult mai mare de membri şi resursele de generozitate sînt la fel de scăzute ca şi cele financiare. Astăzi, Uniunea Europeană este o Europă-piaţă şi, pentru a intra în această piaţă, trebuie să poţi face faţă concurenţei. Dacă în această piaţă concurenţială, liberă, pătrunde un agent nepregătit, cineva trebuie să plătească preţul falimentului său: ori Uniunea, ori agentul însuşi. De aceea, obiectivul politicii externe româneşti a fost formulat, acum cîţiva ani, în următorii termeni: nu dorim să intrăm nepregătiţi, dar dorim să ne pregătim cît mai repede. Mai trebuie să observăm că, aşa cum este acum, Comisia Europeană este un organism birocratic cu un mandat destul de limitat. Este mandatul unui consiliu de administraţie într-o societate comercială: acela de a spori profitul acţionarilor. Desigur, un consiliu de administraţie poate propune acţionarilor mărire