Vulcan SA. O hală dezafectată din interiorul întreprinderii falimentare lucrează la capacitate maximă: perii de dinţi, perii WC, produse uz casnic, periuţe unghii, mături, freonă, piepteni. Zece muncitori, un patron, un contabil, o secretară, o femeie de serviciu, o schemă minimă. Dintre muncitori, cel mai tînăr 20, cel mai în vîrstă 39. Nici o femeie la munca de jos. Muncitorii vin la opt, pleacă la cinci. Au o oră liber: fotbal, masă, şah, table, şeptică. Uneori, mai vine şi patronul şi joacă cu ei. Nu se vizitează în afara serviciului. Muncitorii sînt veniţi din locuri diferite, la două-opt, trei-zero, atît fiind salariile în milioane. Unii din Vulcan, chiar. Doi, studenţi, unul, şomer, fost vînzător la butic, unul bodyguard. E atmosferă minimă: maşinile, matriţele, plăsticăraia, miros de chimicale. Se curăţă în fiecare zi. Lumina e plină, vezi fiecare detaliu. Munca nu e chinuitoare, de forjă. Se lucrează şi sîmbăta, şi duminica, dacă e nevoie. Nu se uită Crăciunul şi Paştele libere.
Matei Ionescu, patronul: "Am început acum trei ani. Foarte greu, am făcut de toate. Să plăteşti un impozit la stat presupune să furi de la stat. N-ai cum... facilităţi deloc, doar hîrţogăraie pînă înnebuneşti. Statul se amestecă în orice, prin legi aberante. Există una că să am handicapaţi. De ce să am? Altfel, plătesc salariu mediu. Alta că muncitorii să fie aleşi pe concurs, specializaţi. Dar cine este? Eu nu sînt, dar duc o afacere de succes, ei nu sînt şi tot la fel. E muncă curată. Oamenii vin şi învaţă pe maşină. Ce mare lucru e de făcut? Computerul lucrează. Dar cîţi credeţi că nu pleacă şi aşa? Că îi păcălesc, că fac, că dreg? Păi, cîţi din ţara asta au condiţiile de aici. Eu sînt de principiul: merge afacerea, să fie şi muncitorii mulţumiţi, nu merge, ducă-se, că nu chinui pe nimeni. Nu mi-am luat maşini de lux, case sau mai ştiu eu ce. Merg tot cu Dacia din '95
