Nu e probabil prea departe, dacă nu va fi venit deja, timpul cînd reeditările din literatura română de pînă în 1989 (şi de după 1948) vor avea absolută nevoie de note explicative. Sfatul Popular, tovarăşul prim, colectivist, Consiliul Popular, BOB, tovarăşul de la raion (de la regiune, de la CC), UTM, artist emerit, UTC, pionieri, miliţie, ilegalişti, GAC, fruntaşi în producţie, întrecere socialistă, artist al poporului, CAP, stahanovişti, întovărăşiţi, origine sănătoasă etc. sînt termeni al căror înţeles va trebui lămurit, cu minuţie filologică şi cultură istorică, aşa cum sînt lămurite denumirile administrative de origine turcă şi neogreacă din proza românească a secolului al XIX-lea. Îl vom citi pe Marin Preda cum îl citim pe Nicolae Filimon, cu ajutorul glosarului! Nimic, poate, nu măsoară mai sensibil extraordinarele schimbări petrecute în România de aproape 12 ani încoace decît acest uriaş transfer lingvistic, din cotidian în istorie, din limba curentă în arhaicitate. Deocamdată, s-ar părea, sîntem încă în faza folclorică. Unii îşi mai amintesc, dar imprecis, fiind însă foarte siguri pe amintirile lor şi nesimţind nevoia să le mai şi verifice, alţii n-au ce-şi aminti, dar îşi închipuie că ştiu, din auzite, şi iarăşi nu verifică, siguri pe pseudo-cunoştinţele lor. Ceea ce va fi explicînd, probabil, atît amneziile de tot felul, cît şi dificultăţile, uneori totuşi onest mărturisite, de a (mai) înţelege un eveniment, o situaţie, o atitudine de care nu ne despart, în timp, decît doar 25-30 de ani. Ar fi interesant de ştiut ce vor fi înţelegînd, spre exemplu, cei născuţi după 1955 şi care nu au făcut studii universitare la litere, istorie ori filosofie din expresia realism socialist: denumire a unei "metode de creaţie" unice, nu doar recomandată, dar şi obligatorie, acest termen de provenienţă sovietică a dispărut din publicistica românească pe la jumătatea