Iubesc acest oraş din mai multe puncte de vedere. Am prins perioada interbelică, aveam vreo şase ani în '44, am simţit cizma sovietică, deportările, apoi ascensiunea Ceauşescu aici, în Bucureşti. Zic de aceste momente pentru că fiecare l-am întîmpinat în aceeaşi parte a oraşului, în Crîngaşi. Acolo m-a dus tata, doctor, ca să vindece pe cineva, acolo m-am dus cînd m-a dus mama la un tîmplar să mă ascundă, cînd l-au luat pe tata, şi tot acolo ne-am mutat prin '65. Crîngaşi. Urăsc cartierul, ţiganii, tot, un cartier din care n-am mai putut ieşi. Am făcut toate compromisurile pe care mama mi le spunea... să fiu cuminte, să mă duc la liceu, să spun că-l demasc pe tata ca să intru în facultate... tot am făcut... şi m-au primit la Politehnică, n-am înţeles nimic de acolo, nimic n-am învăţat. Mă treceau pe ochi frumoşi. Bine, învăţam la minim şi ca un tocilar. M-am iubit cu secretara de partid pe facultate. Au dat-o pe ea afară, toţi mă arătau cu degetul. Mă băteam cu colegii în disperare. Mă stîlceau în bătăi ca pe un vierme. Dădeau în mine şi turnătorii.

Toţi se răzbunau. Cînd ea a ieşit din puşcărie nu o mai recunoşteam. Eram inginer, ea o cîrpă. Din Crîngaşi n-am putut să ies. M-au mutat doi ani cît au construit cartierul peste cimitir, după aia iar m-au adus, prin repartiţie, că depusesem cerere de apartament cu două camere, eu mă dădusem bolnav să iau o cameră. Iubesc Bucureştiul pentru că putea să-mi facă rău şi nu mi-a făcut. Străzile lui pe care m-am iubit, parcurile în care văd mii de perechi, vrăbiile înfrigurate iarna, porumbeii prietenoşi, gîndacii de care nu poţi scăpa. Trăiesc din două milioane patru sute patruzeci de mii şi patru sute trei lei. Asta înseamnă opt sute de mii întreţinerea, două sute chiria, două sute lumina, o sută de mii cablul. Restul mîncare: cam 35.000 pe zi. Dimineaţa lapte şi felie de brînză cu ou, la două zile. Prînz, mîncare