Ovidiu Musetescu, presedintele APAPS, a declarat sambata, la Vaslui, ca s-a demarat o procedura judiciara prin care se solicita daune fostului proprietar al Tepro SA Iasi, Zelezarny Veseli. In aceasta situatie se poate renunta la cele doua recursuri in anulare care nu mai sunt oportune in prezent. Ministrul Privatizarii considera ca Tepro, marcat de evenimentele cunoscute, nu este pregatit pentru privatizare. "Trebuie sa-i lasam sa vedem cum se misca pana la sfarsitul anului si in 2002 sa-i pregatim si psihologic si procedural in vederea privatizarii, intrucat tot acesta va fi destinula, a declarat Ovidiu Musetescu. El nu stie daca cele trei milioane de dolari solicitate ca daune materiale de Zelezarny Veseli vor fi obtinute in instanta, dar s-a aratat optimist din acest punct de vedere. " Oricum ar fi fost nemeritat si pur si simplu ridicol ca in urma unei decizii a Curtii Supreme de Justitie si prin efectul ei sa trebuiasca sa-i inapoiez liber, senin si linistit, trei milioane de dolari patronului de la Zelezarny Veselix, a incheiat ministrul Privatizarii
Ovidiu Musetescu, presedintele APAPS, a declarat sambata, la Vaslui, ca s-a demarat o procedura judiciara prin care se solicita daune fostului proprietar al Tepro SA Iasi, Zelezarny Veseli. In aceasta situatie se poate renunta la cele doua recursuri in anulare care nu mai sunt oportune in prezent. Ministrul Privatizarii considera ca Tepro, marcat de evenimentele cunoscute, nu este pregatit pentru privatizare. "Trebuie sa-i lasam sa vedem cum se misca pana la sfarsitul anului si in 2002 sa-i pregatim si psihologic si procedural in vederea privatizarii, intrucat tot acesta va fi destinula, a declarat Ovidiu Musetescu. El nu stie daca cele trei milioane de dolari solicitate ca daune materiale de Zelezarny Veseli vor fi obtinute in instanta, dar s-a aratat optimist din acest punct de vedere. " Oricum ar fi