Mari, multe si felurite intimplari cutreiera tara-n lung si-n lat. Intr-o capitala de judet am cumparat si eu un cotidian al locului, sa simt cum e viata pe-acolo. Vedeai (citeai) ca si-n locul cu pricina politicienii se hartuiesc fest pentru indicibile orgasme valutare, apar cu fotografii pe prima pagina, curg acuzele si de-o parte, si de alta, sunt consemnate luari de pozitie, amenintari cu tribunalul. Pe alte pagini figureaza obisnuitii hoti, saritele de pe fix omoruri, scandaluri, sfaturi, tot tacimul; exista si nelipsita „mica publicitate“, unde – de toata intelepciunea – figureaza anuntul: „Vind taragot din lemn de trandafir fabricat in Ungaria. Pret avantajos“. Ei, la asa ceva de te pricepi sa cinti si ai urechi calificate, sansele de legitimatie de ungur cresc vertiginos, ce sa mai batem apa-n piua cu „pretul avantajos“.

Totusi, minunea cotidianului de provincie a ramas pe prima pagina, unde se amenintau cu „daune“ de sute de milioane, ba chiar miliarde, doi protagonisti loco ai vietii politice. Unul, inca, avea intr-o mina un bogat fisic de bancnote, nu scria „legenda“ lor, pesemne erau delapidate de celalalt (cap colturos, falci bune sa ari cu ele terenul agricol, dupa stringerea recoltei). Unul mai al dracului decit celalalt, asa pareau. Pe banca de parc unde citeam aceste minuni vine de se odihneste un cetatean ceva mai trecut, dar cu ochi deosebit de vioi; sigur ca vede ce citesc. Pune degetul pe cel cu somoiogul de bancnote, ma si intreaba: „Pe-asta il stiti?“. Recunosc ca nici poveste de asa ceva, omului de pe bancheta ii convine nestiinta mea, se poate desfasura in voie: „Domnule, asta e acuma deputat in toata regula, eu il stiu de pe celelalte vremuri. Atunci a venit in vizita de lucru cuplul conducator, ce s-au mai pregatit, sa fie totul bine, sa nu iasa minus la nimic. Seara, cei doi urmau sa se odihneasca intr-o vila anume, speciala,