Încetul cu încetul, România se capitalizează. Ce-i drept, numai la vârf şi numai cu înaltă protecţie politică. Capitalizare originală - ca tot ce mişcă în ţară: pe spinarea statului şi în detrimentul cetăţeanului. Oriunde în lume, individul care câştigă milioane de dolari lasă în visteria statului un procent substanţial din venituri. La noi, nu: mârlanul ajuns mare şef peste hala în care până în ajun se ocupa cu ştersul prafului, securistul ce trăgea cu ochiul la marfa de export devenit supervizor al afacerii, hahalera ce se juca la planşetă de-a proiectantul convertit în mare antreprenor şi alţii, din aceeaşi familie generoasă de nulităţi, te sfidează acum de la geamul-termopan al vilei (neapărat "stil Texas"!) şi de la volanul maşinii superbe pe trece sfârâind leneş pe lângă prostimea ce-şi târăşte pantofii scâlciaţi prin glodul nemăturat cu lunile.

Această imagine, parcă decupată din vechile manuale compuse în numele "luptei de clasă", a devenit, din păcate, emblema unei Românii groggy. Peste tot în lume se fac averi spectaculoase. Cazul baby-milionarilor americani din Sillicon Valley e exemplul cel mai eclatant: tineri de douăzeci-treizeci de ani au acumulat într-un interval scurt averi fabuloase. E drept că pentru asta şi-au folosit materia cenuşie, şi nu agenda cu numere secrete - de la şefi de poliţie judeţene la miniştri.

De altfel, sistemul e atât de strâns controlat de forţele politice, încât din prima clipă hămesiţii obosiţi de aşteptare s-au năpustit în haită pentru a înşfăca tot ce era de înşfăcat. Geniala idee a lui Petre Roman - privatizarea "la locul de muncă" - a fost, înaintea unui eşec economic de proporţii, un uriaş eşec moral. S-a dovedit limpede că nu avem oameni capabili să conducă şi să facă să funcţioneze instituţiile. Fiecare nou "proprietar" n-a avut altă obsesie decât să fure mai mult, să înşele şi să ducă mai repede la