Expediţiile unui intelectual român

În ipostaza de vizitator al ţărilor din Vest, Adrian Marino nu este naiv ca Dinicu Golescu, nu se lasă copleşit de ceea ce vede, dar nici nu are dezinvoltura unui turist care crede că a înţeles totul fiindcă s-a fotografiat lângă Turnul Eiffel.

Cuvântul "expediţii"se potriveşte cel mai bine călătoriilor de studii întreprinse de el. După cum reiese din însemnările publicate în volumul Prezenţe româneşti şi realităţi europene din 1978, intransigentul critic al ideilor literare - sau "ideocritic", cum îi place să se prezinte - face înaintea fiecărei plecări în străinătate pregătiri serioase şi complete, ca un explorator julesvernian. El se străduieşte să nu piardă nimic din vedere, de la umplerea stiloului cu cerneală şi până la cercetarea meticuloasă a scrierilor din şi despre ţara de destinaţie. Improvizaţia îl înspăimântă, iar uneori, cum se întâmplă în Portugalia, îi dă o senzaţie de eliberare, tocmai din cauza îndelungatelor pregătiri dinaintea plecării. La fel de bine organizate - cel puţin de către vizitator - sunt vizitele propriu-zise, în cursul cărora are grijă să nu lase nevalorificat nici un minut din timpul întotdeauna prea scurt de care dispune. Aşa se explică de ce îşi procură de fiecare dată, la faţa locului, o schiţă exactă a oraşului sau regiunii în care se află, de ce ia pretutindeni note, de ce pătrunde cu o curiozitate avidă în fiecare muzeu şi în toate bibliotecile de care ia cunoştinţă, chiar şi în cele particulare.

Jurnalul de călătorie poate fi citit nu neapărat ca un document despre ţările vizitate, ci mai curând ca unul despre Adrian Marino. Acest tip de lectură este de altfel în spiritul cărţii, întrucât nici autorul nu uită vreo clipă de sine, făcând dovada unui orgoliu permanent activ. A unui orgoliu pe care şi-l afirmă cu o simpatică inabilitate. în primul rând, jurnalul este bli