Ecografii pentru sănătatea zilnică

"Am o colecţie de titluri de recenzii, în toate limbile de origine indoeuropeană, care merg de la Ecoul lui Eco la O carte de Eco cu ecoul ". Cu riscul şi plăcerea extravagantă de a întregi colecţia lui Eco, am în vedere prin titlul meu tocmai scriitura sa inconfundabilă. Exemplar în acest sens este şi micul text Cum să justifici o bibliotecă privată din "Il secondo diario minimo", de unde provine citatul. Volumul a fost de curând tradus şi în româneşte, într-o ediţie selectivă, de Sorin Mărculescu.

Ca şi primul jurnal, cel de-al doilea s-a bucurat de un succes răsunător. Nici nu-i greu de înţeles de ce. Concepute cu multă ironie (sau uneori numai cu umor), luând în antrepriză viaţa măruntă, cotidiană, cu o erudiţie egalată doar de relaxarea din ton, pastişele lui Eco sunt, s-ar zice, un soi de vehicule (de lux!) între Academie şi cafenea. Observaţiile bonome, dar riguroase, hipnotic somnolente, necruţătoare totodată, "răcoresc" asemeni unei brize mediteraneene. Autorul nu sancţionează - dezvăluie. E nevoie de vervă în concentraţie pură pentru un asemenea echilibru pe sârmă, sau de un extraordinar temperament, nici vulcanic, nici concesiv - şi frământat, şi calm în acelaşi timp.

Prinse în chenarul de reţetă al lui Cum să..., textele propun rezolvări miraculoase (şi savuroase!) pentru situaţii banale dintre cele mai neaşteptate. Peste toate, dilemele legate de tehnicile momentului revin mereu în atenţie. Opţiunile şi problemele pe care le pot ridica faxurile, gadgeturile de tot felul, transportul modern şi prospectele cu instrucţiuni de utilizare au fost, până la Eco, prea puţin studiate. Nici identificate n-au prea fost ele - nu suficient. Vor fi acum, cu o poftă care compromite ludic orice încercare viitoare de a mai aborda astfel de fenomene fără o minimă detaşare.

Umberto Eco, Minunea Sfânt