http://www.soraya.com Pe 6 februarie 1996, două albume erau lansate simultan în Statele Unite. Noutatea era faptul că ambele conţineau aceleaşi piese, scrise şi interpretate cu egală măiestrie de aceeaşi voce, fără nici o urmă de accent nici în engleză, nici în spaniolă. Era vorba despre o cantautoare care se simţea acasă în ambele culturi. Dacă ar fi să descriem stilul acelui prim album cu două înfăţişări, nu am putea evita comparaţia (pentru spaţiul românesc) cu muzica lui Nicu Alifantis, atît în ce priveşte simbioza cu poezia, cît şi sonorităţile dominate de rolul privilegiat în orchestraţie pe care îl are chitara. Poezia, muzica, vocea şi chitara aparţineau uneia şi aceleiaşi persoane. Soraya avea pe atunci 26 de ani şi crescuse în Columbia şi în Statele Unite, într-una dintre acele familii răspîndite pe două continente cum sînt atîtea în ziua de azi. Se povesteşte că la vîrsta de cinci ani a început să înveţe chitara, care i-a devenit pasiune şi obsesie. Egal deschisă tradiţiilor muzicale latino-americane dar şi folk din Statele Unite, Soraya scria texte cu un discurs poetic simplu, direct, susţinut de o componentă narativă a cărei forţă era sinceritatea, dublată de sugestive imagini. După primul său album intitulat În astfel de nopţi, Soraya a participat în turnee alături de Natelie Merchant, Zucchero, Sting şi Alanis Morisette. Succesul de public era egalat de succesul de critică. Una dintre piese, De repente, a urcat în topurile muzicii latino-americane şi putea fi auzită pe toate canalele la radio, într-una dintre cele două perfecte versiuni. Dar piesa care a impresionat cel mai mult a fost probabil En esta noche. Mai tîrziu avea să nu mai fie un secret: Soraya îşi pierduse mama, bolnavă de cancer. Cîntecul rememora momentul despărţirii. Traducerea primelor strofe ale versiunii spaniole ar putea fi: Nu contează ce se spune, timpul nu vindecă totul/ În