Pornind ca o frumoasă poveste din Europa de Vest, sistemul sanitar românesc a promovat, după un tipic german cu influenţe franceze, carnetul de sănătate, un act oarecum inutil, un istoric al reţetelor şi vizitelor medicale şi carnetul de asigurat în baza căruia s-ar beneficia de teoreticul milion pe reţetă, reţete compensate şi gratuite. În realitate, reţetele gratuite sînt sistate, cele compensate depind de casele de asigurări, iar din utopicul milion de-abia se ajunge la un 30%. Pe cînd casele de asigurări alocă un buget ridicol de restrîns cabinetelor individuale, medicii de familie au de luptat cu forurile economice, cu probleme administrative, nemulţumirea pacienţilor şi jurămîntul lui Hipocrat. Pentru că nu se poate face meserie cu bani puţini, majoritatea primesc, lunar, scrisori de avertizare din partea caselor de asigurări. Depăşiri nejustificabile de buget. Se trece cu uşurinţă peste legile compensaţiei, acele "mici amănunte de detaliu" muşateniene, iar prescrierea unui medicament scump, cîtă vreme există unul ieftin, a ajuns deja infracţiune, tratată ca atare. "Nu ştiu cum o mai fi legea, da' la noi fiecare are o lege a lui!". Ecaterina Berezovski, soţie de fost deţinut politic, are dreptul legal la medicamente compensate şi, totuşi, pe cînd unii doctori mai acordă aceste reţete, alţii le-au sistat. Pisica se aruncă mai departe, în altă ogradă, prin explicaţia medicului de familie, "în faţa caselor de asigurări nu mă pot duce nici măcar cu legea votată, darămite cu justificări pentru reţetele compensate!". Micul mare paradox al legilor româneşti intervine şi aici. În afara problemelor legate de legea compensaţiei, se ridică probleme serioase privind carnetul de asigurat. Pentru a fi valabil, acesta necesită o vignetă care să ateste plata la zi a asigurărilor. "...şi cu toate că cetăţenii plătesc, nici eu, nici colegii mei nu au văzut cum arată o vig