Operaţia de reformare a sistemului sanitar românesc a început cu succes..., pacientul a murit, ca să parafrazăm o vorbă celebră. Sistemul de asigurări medicale a fost în sfîrşit pus în funcţiune, după aproape un deceniu de discuţii şi ezitări. Casele de asigurări de sănătate au început de vreo doi ani să colecteze bani mult mai mulţi decît şi-ar fi imaginat. Dar greutăţile pe care le întîmpină bolnavii şi, culmea, chiar şi medicii de familie, sînt cel puţin la fel de mari ca înainte. Gestionarea acestor bani publici pare să fie dezastruoasă. Scandalurile legate de cabinetele particulare sau de medicamentele compensate şi gratuite se ţin lanţ. Din cînd în cînd, unele medicamente de bază sau strict necesare unor categorii de bolnavi dispar de pe piaţă. Se adaugă situaţia sub orice critică din spitale. Nou născuţii mor în maternităţi (şi cazul de la Iaşi e doar întîmplător nimerit în vizorul autorităţilor şi al presei, fiindcă în multe maternităţi se întîmplă lucruri similare). În spitale renovate timp de ani de zile cu fonduri uriaşe tavanele saloanelor se prăbuşesc peste pacienţi (vezi spitalul judeţean de la Timişoara). După spusele unui doctor bine informat, cele mai multe spitale sînt, de fapt, nişte depozite de bolnavi. Şi de streptococi. În aceeaşi ordine de idei, faptul că salvarea nu vine la timp sau nu vine deloc nu mai e o surpriză pentru nimeni. Surpriza e cînd vine.

Chiar şi atunci însă, dacă bolnavul e mai amărît, are toate şansele să se aleagă doar cu o plimbare cu girofar, de la un spital la altul, fără să fie primit undeva. Cine-şi mai aduce aminte de preceptul lui Hipocrat "să se îngrijească cu atenţie bolnavul străin sau sărac"? Probabil însă că nici un sistem sanitar bine pus la punct n-ar reuşi să facă faţă problemelor unei populaţii cu o stare medie de sănătate foarte proastă. Stare la care contribuie şi condiţiile de locuit, şi condiţi