Antieuropenii din ţările membre ale Uniunii Europene reproşează organismelor conducătoare ale acesteia deficitul de democraţie. Comisia Europeană comunică cu guvernele, nu cu cetăţenii, şi ei se simt excluşi de la deciziile care le influenţează viaţa. Conducerea prin rotaţie, cu o durată de şase luni, dă diplomaţilor şi demnitarilor din fiecare ţară membră satisfacţia de a-şi expune propriile puncte de vedere în legătură cu viitorul Uniunii, dar nu asigură continuitatea procesului de decizie. Responsabilităţile, împărţite între Comisie, Parlament şi Consiliu, sînt confuze din punctul de vedere al cetăţeanului interesat de probleme şi, probabil, chiar şi al birocraţilor cu o vechime mai mică. Implicaţi în procesul de decizie, funcţionarii de la Bruxelles sînt şi ei o parte a problemei, deoarece cariera lor depinde de abilitatea de a comunica cu guvernele, nu cu cetăţenii. Jargonul birocratic tinde să devină modalitatea de dialog pentru fericiţii deţinători ai marelui secret european. Parlamentul european - posesorul celei mai mari legitimităţi democratice şi al celei mai mici puteri de decizie - menţine dreptul fiecărui deputat de a vorbi şi de a scrie în limba sa maternă precum şi principiul conform căruia toate documentele se traduc în toate limbile. Uniunea Europeană are 11 limbi oficiale: daneza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, olandeza, portugheza, spaniola şi suedeza. Irlanda, de exemplu, a renunţat la gaelică, limba oficială conform Constituţiei, pentru că astfel cotizaţia ei la fondul de întreţinere al Uniunii s-a micşorat. Asigurarea multilingvismului este un proces relativ complicat. Pentru a traduce intervenţia unui deputat finlandez în limba greacă, de exemplu, se trece, de obicei, printr-una dintre limbile denumite pivot sau releu: franceza, engleza sau germana. În activitatea lor cotidiană, anumite comitete emit textele