Un "pact pentru integrarea în Uniunea Europeană" a fost semnat la 22 august între principalele partide politice poloneze, de stînga, de centru şi de dreapta. Contrar clişeelor simpliste pînă la falsificare dezinvoltă, generos răspîndite prin presa română, inclusiv de "politologi" şi "analişti" de largă recunoaştere naţională, Polonia are unele dificultăţi, deloc mărunte, în procesul de aderare; între altele, spre exemplu, din punctul de vedere al numărului de capitole de negociere încheiate se află pe poziţia antepenultimă, fiind urmată doar de România şi Bulgaria, chiar dacă la o distanţă considerabilă. Şefii partidelor semnatare ale pactului se angajează să realizeze "un acord extraordinar al forţelor politice", pentru a duce la reuşită negocierile de aderare. În textul pactului este reamintit şi consensul din 1989, care a făcut posibilă formarea primului guvern necomunist din istoria Poloniei postbelice. "Reamintim - se menţionează astfel în pactul politic polonez de la 22 august 2001 - consensul care a permis în 1989 ţării noastre să abandoneze paşnic sistemul nedemocratic, graţie curajului şi înţelepciunii politice a elitelor de atunci. Astăzi avem nevoie de acelaşi curaj". Nu era, se poate presupune, o formulă retorică, de protocol. Pactul partidelor poloneze a fost semnat într-un moment fierbinte, cu doar o lună înainte de ţinerea alegerilor legislative, alegeri ce vor aduce, s-ar părea după toate sondajele, o victorie masivă a stîngii. Social-democraţii, ex-comuniştii după clasificarea stereotipă a jurnaliştilor, ar putea chiar obţine singuri majoritatea necesară formării viitorului guvern, în vreme ce Blocul Solidarnosc, dreapta catolică, aflat acum la guvernare, riscă să nici nu mai intre în parlament. Un risc similar pîndeşte şi partidul de orientare liberală condus de fostul ministru de externe (şi fost disident) Bronislaw Geremek. Şi totuşi, prin