Apar din cind in cind, in mult agitata viata publica romaneasca, situatii care fac sa iasa la suprafata, cu energie reinnoita, mentalitati pe care le credeai demne de vreun muzeu al vremurilor de odinioara. Asa s-a intimplat, de pilda, cu discutiile privitoare la statutul proprietatii, la restituirea bunurilor private confiscate de comunisti sau cu tevatura stirnita de revizuirea articolului de lege care ii trimitea pe homosexuali la puscarie. Mai nou, scandalul „manualelor alternative“ s-a dovedit un la fel de bun prilej de a privi mai indeaproape la ce-i in mintea romanilor – a unora dintre ei, fireste.
Pentru cei care nu sint la curent cu evenimentele, iata despre ce e vorba. Manualele de liceu functioneaza in regim de piata libera. Asta inseamna, pe scurt, ca ele sint produse de catre edituri de profil, cu concursul autorilor – in cele mai multe cazuri profesori – si al celorlalti specialisti in editarea de carte scolara; oferite beneficiarilor – elevii – si cumparate de acestia in functie de nevoi si de posibilitati. Cuvintul decisiv in privinta manualului care convine elevilor din fiecare clasa il au profesorii care predau la clasa respectiva sau, in unele cazuri, catedrele pe discipline din scoala. Ministerul Educatiei si Cercetarii se ingrijeste ca manualele folosite in instruirea scolara sa aiba standarde calitative corespunzatoare, la fel cum sint avizate, de pilda, bunurile de consum pentru a putea fi scoase pe piata. Si, ca in orice piata libera, nu exista nici o limitare a numarului de produse care urmeaza sa fie comercializate, de genul: numai 3 tipuri de televizoare color, 5 de salam, 4 de prosoape, 2 de detergenti etc. au voie sa fie produse si vindute. Asta se intimpla pina la un surprinzator Ordin al Ministrului 4144 din 18.07.2001, prin care numarul manualelor noi cu drept de intrare in scoala a fost redus la 3.
Ordinul cu pricina a dat
