Peste 700 de dosare intr-o singura zi
Odata cu inceputul acestei luni a demarat si noul an judecatoresc, dupa o vacanta de doua luni. Ca in fiecare an, din primele zile ale lunii iulie, audientele la conducerile instantelor au fost suspendate, iar toate procesele civile au primit termene in luna septembrie. In perioada vacantei au fost judecate doar cauzele penale cu inculpati in stare de arest preventiv, litigiile de munca si alte dosare urgente.
Daca in cele doua luni de vacanta animatia de pe holurile si din salile de judecata ale Palatului de Justitie nu s-a facut resimtita, incepand de ieri, parca au dat navala toti cei care au procese pe rol. Ieri, judecatorii ieseni au avut de rezolvat peste 700 de dosare, impartite la Judecatorie pe complete de dimineata si dupa-amiaza, astfel incat multi avocati si justitiabili au stat in cladire pana la caderea serii, in asteptarea strigarii procesului in care erau implicati.
Revenirea forfotei din Palatul de Justitie a fost resimtita si olfactiv, dupa doua luni de relativ aer curat, personalul fiind nevoit sa-si aduca aminte de mirosurile grele emanate de cei care se spala doar atunci cand ii prinde ploaia. Miasmele au revenit si in buda publica de la subsolul cladirii, pana cand au fost acoperite prin aruncarea unui supliment din portia de clor alocata, ceea ce nu a condus insa si la improspatarea aerului. Un miros urat a fost inlocuit cu un altul, tot urat, cu diferenta ca ultimul avea calitatea de a stoarce si lacrimi.
Justitia ieseana si-a reinceput activitatea fara presedinte la Tribunal, judecatoarea Cristina Valeanu, cea care a detinut functia pana pe 1 septembrie, luandu-si in primire postul de la Curtea de Apel. In aceste conditii, pana la numirea de la Bucuresti a unui nou presedinte, interimatul este asigurat de cei doi vicepresedinti, judecatoarele Adriana Stoenel si Nico