Un numar recent al celebrului Magazine Littéraire are ca tema Noua poezie franceza. Stiu ca o prezentare a acestuia a fost gazduita de Observatorul cultural. Vreau acum sa insist asupra acestei teme prea putin dezbatute in publicistica franceza: poezia. Vorbesc, desigur, de presa de mare audienta, cea care participa la arhitectura cimpului literar. Interesant pentru amatorul roman de literatura este sa descopere daca noutatea poeziei franceze actuale are de-a face cu schimbarea de paradigma petrecuta la noi o data cu intrarea in scena a generatiei optzeciste, cu intreg cortegiul ei de inovatii poetice, de viziune si perspectiva. Extrem de interesant este, in cele din urma, sa stim daca poezia franceza actuala participa si ea la o schimbare de directie, afiliabila postmodernitatii, sau daca nu este vorba decit despre o perfectionare a avangardei care, se stie, in poezie si teatru, iar la sfirsitul anilor ’50 si in proza si teorie, a dominat literatura franceza a secolului trecut (XX).
De aici interesul se indreapta asupra receptarii actuale a poeziei. In natura noutatii noii poezii franceze putem gasi raspunsul la absenta poeziei din anuala rentrée littéraire, de aici putem afla daca mesajul noii poezii corespunde sensibilitatii contemporane (postmoderna de facto, cum remarca colegul meu C. Rogozanu, si e vorba de un fapt de constiinta), despre cum crede poezia de cuviinta sa-si intimpine publicul, despre raportul stabilit intre autorii si eventualii cititori de poezie. Putem intelege cum se percepe pe sine poezia, in interiorul istoriei si putem formula previziuni despre sansele acestei poezii, noi, de a intra in constiinta publica.
Moda (post)structuralismului a succedat sau chiar dublat miscarea de avangarda a Noului roman, dar poezia experimentala produsa in aceasta perioada pastreaza mai degraba o semnificatie ilustrativa a teoriilor din care
