De curînd, dl Adrian Severin a publicat în Ziua un editorial, în calitatea sa de comentator politic al acestui ziar. Să nu uităm însă că acelaşi Adrian Severin e şi un membru marcant al partidului de guvernămînt. Asta pentru a nu mai aminti că semnatarul editorialului la care mă refer e şi preşedintele Adunării Parlamentare a OSCE. Teza d-lui Severin era că succesul partidului de guvernămînt în proiectele de integrare în NATO şi UE, precum şi în chestiuni de reformă ar fi un succes al României. Nu ştiu dacă există cineva care să-l poată contrazice pe fostul ministru de Externe al României în această privinţă. Dl Severin pledează, în materie de NATO, pentru armistiţiul propus de premierul Năstase forţelor politice. Şi nu fără temei. România nu prea are multe de oferit, nici la această oră, în calitatea ei de candidată la integrare în Alianţa Nord-Atlantică. Cu reforma în armată România stă cum stă, cu progresele economice situaţia e şi mai puţin atrăgătoare. Astfel că principala ofertă integraţionistă a României ar fi consensul forţelor politice în privinţa integrării.

Altfel spus, dl Adrian Severin pune în pagină într-o formă atractivă politic oferta premierului Năstase, folosindu-se de autoritatea pe care o are. Nu ştiu cu ce efecte, dar mă întreb cu ce intenţii. Căci dacă premierul însuşi voia un adevărat armistiţiu pe această temă, înainte de a-l face public, ca pe o somaţie, putea să-l discute, la vîrf, cu liderii partidelor parlamentare, pentru a negocia răspunsuri afirmative.

Oferta premierului, făcută în termeni mult prea generali, i-a determinat pe liderii partidelor opoziţiei democratice să creadă că armistiţiul politic în privinţa integrării în NATO ar fi tot una cu un armistiţiu în care Opoziţia ar înceta să-şi mai exercite rolul.

Citind în această ofertă o propunere de armistiţiu total, partidele opoziţiei democratice au refuzat