Cultura teatrală s-a format ani şi ani la rînd în România datorită Radio-ului. Pe aceste unde, ascultătorii trăiau mirajul fenomenului, fascinaţia unor voci, îşi imaginau chipul actorilor, felul în care se naşte un spectacol de teatru radiofonic. Mai înainte de orice, actorii însemnau un glas, un timbru, o inflexiune anume, un ton grav sau, dimpotrivă, plin de spirit ludic. Toţi marii noştri actori îşi au vocile fonotecate la Radio, care, astfel, deţine realmente o comoară. Ani de zile, actorii, în ciuda prejudecăţilor noastre, s-au sculat dimineaţa devreme, la ora 8 începeau înregistrările pentru ca la 10 să fie la repetiţii, fiecare pe la teatrul său. S-a creat o tradiţie în acest fel, o datorie morală pe care artiştii au înţeles să o respecte pentru că, în fond, fiecare trăise fascinaţia ascultătorului obişnuit şi, de ce nu, teatrul la microfon fusese microbul care-i contaminase să aleagă această profesiune. Ce mister extraordinar se năştea în liniştea şi intimitatea serilor şi nopţilor cînd personaje importante ale dramaturgiei erau aduse în casa fiecăruia dintre noi de glasuri minunate! După '89 a intervenit, şi în acest tip de contact, o schimbare: au apărut nenumărate alte tentaţii, s-au înfiinţat multe alte posturi de radio, comerciale, oferta s-a diversificat, e drept, nu şi cea culturală. S-au mai pierdut ascultători pe acest drum, nu însă şi cei mai fideli. Aceştia au fost recompensaţi în Stagiunea 2000-2001 cu cîte un spectacol pe lună, aş spune, o adevărată performanţă. Aş numi, printre cele mai importante realizări, Richard al III-lea de Shakespeare, în regia lui Dan Puican, cu Ştefan Iordache în rolul titular, Ţăndărică în ţara basmelor de Lena Constante, regia Vasile Manta, cu Alexandrina Halic în rolul principal, premiera absolută cu textul Inundaţia de Teodor Mazilu cu Emilia Popescu şi Dan Condurache, Pianul de D.R. Popescu în regia Nicoletei