La Copenhaga a fost pusă la dispoziţia publicului o nouă sală de concerte. Dar nu oricum, ci cu fast. Pentru a marca evenimentul, danezii l-au invitat să dirijeze concertul inaugural pe un cunoscut dirijor din România, Răzvan Cernat. De ce tocmai din România? Pentru că la Copenhaga suntem reprezentaţi de un ambasador care ştie ce importanţă are mesajul cultural în relaţiile dintre două state: Grete Tartler.

Grete Tartler se numără însă printre puţinele excepţii. Tot mai mulţi diplomaţi şi, în mod surprinzător, tot mai mulţi oameni de cultură desconsideră cultura ca instrument al diplomaţiei. Cu un cinism ieftin, ei iau în considerare exclusiv puterea economică şi situaţia geopolitică atunci când evaluează raporturile internaţionale. Procedează astfel pentru că maimuţăresc - de altfel, fără să-l înţeleagă - spiritul practic american. Şi pentru că n-au avut niciodată o reprezentare clară a culturii, pe care o consideră în mod eronat o îndeletnicire secundară şi facultativă, elitistă, ineficientă şi căzută în desuetudine.

Cultura constituie însă o ofertă cu nimic mai prejos, din punct de vedere diplomatic, decât produsele alimentare sau armamentul, informaţia ştiinţifică sau securitatea regională. în plus, ea este o marfă miraculoasă: exportată, rămâne şi în ţara de origine. Dacă vindem bine poezia lui Nichita Stănescu în Japonia, aceasta nu înseamnă că poezia lui Nichita Stănescu va lipsi din România.

Merită întreaga noastră admiraţie reprezentanţii României în străinătate care care fac din cultura română un mijloc de acreditare a ţării în conştiinţa lumii. Este nu numai o dovadă de devotament faţă de România, ci şi una de inteligenţă. Mutând discuţia din plan economic sau militar în plan cultural, ei nu mai au motive să sufere de vreun complex de inferioritate.

În mod inteligent a procedat Elena Ştefoi când a determinat, prin demersur