Pornesc de la cuvintele lui Andrei Codrescu publicate în Dilema (nr. 437 din 13-19 iulie): "Poezia este un fel de antimaterie care pătrunde totul şi care se plasează, ubicuă dar puţin văzută, pe poziţii contrare limbajului culturii noastre de consum". Mă gîndesc, cu înfiorare, că limbajul culturii de consum s-a întins, la noi şi aiurea, ca o apă vioaie şi a potopit mai toată viaţa noastră cotidiană, clipocind volubilă în presă şi în parlament, la televiziune şi la radio, în discuţiile din autobuz şi din restaurant, de pe stradă şi, probabil, din alcov. Prin limbaj de consum înţeleg (nu ştiu dacă şi Andrei Codrescu) întregul material filosofic şi lingvistic care defineşte propensiunea socială şi individuală către fericirea satisfacerii stomacului şi epidermei, către atingerea mereu perfectibilului confort material şi materialist (pentru noi, vai, atît de îndepărtat), de la banalul: "Unde ai găsit telemeaua asta ieftină?" pînă la electoralul: "Vom asigura întregii populaţii un trai decent şi siguranţa zilei de mîine", ca şi cum asigurarea siguranţei ar fi, pentru o anume parte a populaţiei, cu totul altceva decît telemeaua ieftină. Pătrunde oare totul această antimaterie, cum a definit-o admirabil poetul, ubicuă dar puţin văzută? Din ce în ce mai greu şi, oricum, ca să ne exprimăm în termenii tradiţionali ai limbajului de consum, e loc şi de mai mult

(dacă nu şi de mai bine). Adică o fi ubicuă, dar este tot mai puţin văzută. Pătrunde în sălile de teatru şi de concert, în sălile de lectură şi de expoziţii, în festivalurile de muzică, de teatru şi de poezie, cîte vor mai exista, în revistele de cultură, cîte vor mai rămîne, în unele cărţi, cîte vor mai apărea. Ba chiar şi în posturile de televiziune sau radio, din cînd în cînd, mai ales noaptea, sau în anumite ziare. Scopul unui ziar este să ne informeze cîte gafe au mai făcut politicienii, cîte crime au mai