Varianta romantică a lui Frankenstein, prezentată zilele trecute la televizor, are în ea o idee ce nu putea fi decît "romantică", dar care încetează să mai fie desuetă dacă o iei puţin în serios. Frankenstein, demonicul, nu este decît un ucenic vrăjitor cam mic burghez şi neinteresant. Creatura sa are însă ceva de spus. Ea este acolo pentru a ne prezenta ingredientele umanului. În reţeta creatorului său, acestea se rezumă la o combinaţie savantă de materie şi energie. La acestea se adaugă, nu se ştie cum, vorbirea, gîndirea, emoţiile. Toate acestea însă nu fac decît să trezească în creatură nevoia de uman - şi să o facă nefericită că rămîne în continuare doar o făcătură. Ceva îi lipseşte pentru a deveni om. Nu vă gîndiţi imediat la suflet, că nu despre acest ingredient inefabil şi confuz este vorba, ci despre ceva mult mai concret şi precis: creatura nu poate deveni "umană" deoarece este singură. Primul cuvînt pe care îl învaţă pe calea umanizării sale este prieten - pentru a descoperi apoi imediat imposibilitatea sa de a avea prieteni şi astfel totala sa excludere din uman. Drept care se hotăreşte să se răzbune pe creator pentru că a făcut-o cu acest handicap, şantajîndu-l pentru a obţine... o nevastă. Aşa şi doar aşa - adică în doi - umanul din sine s-ar fi împlinit chiar şi în pustiul de gheaţă al Polului Nord. Ceea ce urmează deja nu mai contează. O mare problemă a ştiinţelor sociale a fost - şi rămîne încă - ceea ce Coleman numeşte engine of action. Adică "mobilul prim" al naturii umane, pe care să te poţi bizui în încercarea de a înţelege această natură umană şi manifestările ei. Economiştii - şi o dată cu ei

cam toată gîndirea dominantă a secolului nostru - sînt convinşi că au găsit de multişor răspunsul: interesul individual ca singur mobil "natural", vizînd, generic, bunăstarea, maximizată condiţionat prin mijlocul alegerilor raţionale. Piaţa vi