Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reformă, frustrare, conflict

Publicat in Dilema Veche, vineri 7 septembrie 2001 ·

În 1990, argumentul a fost următorul: nu poţi să arunci copilul care nu ştie să înoate în bazin şi să-l laşi să se înece. Era dat exemplul negativ polonez, cu mulţi şomeri şi întreprinderi închise. Să facem, întîi sectorul de stat să meargă şi apoi îl privatizăm. O metafora chirurgicală era dragă celor cărora terapia de şoc li se părea desprinsă din filmele horror: dacă facem o reformă rapidă riscăm ca operaţia să reuşească şi pacientul să moară. După 11 ani, ar fi trebuit să culegem roadele modelului românesc de reformă: calculată, înţeleaptă, calmă, controlată. În fapt, economia şi societatea s-au împărţit în două: cea care s-a descurcat pe cont propriu şi cea care a rămas dependentă de stat, bălăcindu-se pe mal. Această concluzie este riguros şi dureros demonstrată în numărul patru al Raportului de avertisment privind potenţialul de criză, scos de Societatea Academică din România. Printr-un sondaj focalizat pe potenţialul de conflict social, lucrarea surprinde cele două societăţi: o majoritate (57%) care susţine dependenţa faţă de stat, în timp ce 36% sînt individualişti şi se bazează pe puterile proprii. În majoritatea lor, românii sînt ceea ce autorii numesc "capitalişti rezervaţi": sînt de acord că întreprinderile private sînt mai bine administrate decît cele de stat, însă această calitate superioară este un cost suportat de angajaţi, astfel încît poziţia faţă de privatizare este mereu ambivalentă: privatizarea este bună în sine, dar personal ar alege să lucreze la stat. Nu este foarte clar ce înţeleg prin privatizare, de vreme ce 57% cred că statul ar trebui să continue să aibă un cuvînt de spus în modul de funcţionare a întreprinderilor şi după vînzarea lor. Un fel "de să se privatizeze primesc, dar..." Cealaltă Românie este mai nehotărîtă, oricum mai mică: 27% din populaţia urbană, majoritatea lucrînd în sectorul privat, ar favoriza desfiinţarea sect

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 10 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°