Cînd scriam aici, în urmă cu cîteva săptămîni, despre plictis, încă nu văzusem cartea apărută la Amarcord cu titlul Plictiseala - melancolie fecundă. E traducerea (realizată de Lizuca Ciobanu şi Dana Gheorghiu) unui volum din seria - excelentă - scoasă de editura franceză Autrement, serie tematică, abordînd cele mai variate subiecte dintr-o perspectivă ce se doreşte mai curînd non-conformistă, chiar dacă unele texte sînt doar nişte tradiţionale - şi utile - mises au point. Volumul despre plictiseală e coordonat de Didier Nordon şi include colaborările unor scriitori - Charles Juliet, matematicieni - Jean-Paul Delahaye, filosofi - Jean-François Gautier, Olivier Cauly, sociologi - Babacar Sall etc. În prefaţă, Didier Nordon citează, cu umor, o vorbă a unui personaj balzacian (Mistigris, din Un début dans la vie): "Plictiseala s-a zămislit într-o zi la Universitate". Mod de a avertiza şi asupra riscurilor pe care le prezintă tratarea erudită, "ştiinţifică", a subiectului. Fizician, Georges Lochak declară, din capul locului, că nu se plictiseşte niciodată: lucrează, scrie, citeşte, reciteşte, hoinăreşte, vizitează, priveşte, se întîlneşte cu prietenii, merge la teatru, la cinema. Aminteşte, apoi, o replică uimitoare a celebrului Louis de Broglie (fondatorul mecanicii ondulatorii): "Cum vreţi ca astăzi cultura să nu fie decadentă, cînd îi lipsesc două ingrediente principale: trîndăvia şi plictisul?" Louis de Broglie, care a lucrat o viaţă întreagă de dimineaţă pînă seara şi care, pretinde discipolul său, nu a plecat niciodată în vacanţă, făcea de fapt distincţia între plictiseala agreabilă şi reconfortantă (plimbările solitare, visarea, meditaţia) şi distracţiile acaparante şi frivole - televiziunea, reuniunile, călătoriile... Acestea din urmă au devenit astăzi, ştim bine, modalitatea principală de a (ne) umple timpul. Olivier Cauly arată (nu e nici primul, nici ul