Povestea mea începe - la fel ca toate poveştile de dragoste istorisite în acest număr - într-o frumoasă zi de vară. Am simţit şi eu acea primă pulsiune a iubirii adolescentine, şi toate angoasele şi prejudecăţile vîrstei nu au redus cu nimic din vioiciunea acelei senzaţii (da, a fost mai degrabă o senzaţie!). Am trăit acea nestăvilită nevoie de nou, şi fiecare descoperire a fost pentru mine cucerirea unui nou Pămînt al Făgăduinţei, dar şi acea iubire nedefinită, poate perversă, dar extrem, extrem de intensă. Am primit scrisori de dragoste şi am răspuns, la rîndu-mi. Şi după toate aceste iubiri - unele mai trainice, altele doar de-o vară - nu am reuşit să găsesc un model arhetipal al iubirii. Nu cred în fragilitatea iubirii-contract şi nici în sinceritatea uneori crudă, alteori voluptoasă a iubirilor pătimaşe. Omul nu este o fiinţă monogamă, sau cel puţin, aşa reiese din majoritatea studiilor de psihologie sau sociologie. Şi totuşi, care este atunci rostul familiei sau al vieţii de cuplu? Să fi inventat societatea ceva atît de inutil precum o etică a vieţii în doi? O etică împotriva naturii? Dincolo de tot ce presupune viaţa în doi, dincolo de toate normele şi prejudecăţile legate de viaţa

conjugală, va exista întotdeauna o înclinaţie spre căutare, spre nou, spre regăsirea unui fascinant început. Iar toate acele norme şi restricţii impuse de societate par să fie uitate - sau cel puţin atenuate - în vacanţă. Timpul liber, staţiunile de pe litoral încărcate de localuri şi pătrunse de spiritul sloganurilor ce îndeamnă la distracţie devin terenul ideal al defulării şi al plăcerilor interzise de rigorile vieţii urbane. Posturile de televiziune au rezonat cu această stare de fapt speculînd la maximum spiritul estival în emisiuni la fel de estivale: Pro Tv, Antena 1 şi Prima Tv au "inventat", dezvoltat şi rafinat (dacă îmi îngăduiţi acest termen) în laboratoare