Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragostea e atît de simplă uneori

Publicat in Dilema Veche, vineri 7 septembrie 2001 ·

Uneori dragostea are mirosul umed şi sărat al mării şi culoarea întunecată, opalescentă pe care o capătă apa cînd soarele apune dincolo de ea. Uneori, dragostea vine cu o intensitate violentă, tăindu-ţi respiraţia, orbindu-te prin excesul de imagine pe care ţi-l oferă. Căci de la o imagine a pornit totul. De la o imagine la malul mării a început iubirea de o lună din vara aceasta. Într-adevăr, ţi se poate întîmpla la orice vîrstă. Părea un univers straniu micul golf în care ne întîlneam zilnic. Un univers străjuit de perla orbitoare a mării care se confunda cu cerul, de braţele abrupte ale golfului care semănau cu două miradoare din care numai pietrele ne priveau şi de plaja plină de cochilii sidefate şi scoici moarte. Şi marea, cu glasul ei invincibil, umplînd cu un zgomot cald acel spaţiu mirific, acel straniu univers. Ajungea, în fiecare dimineaţă, înaintea mea. Îl găseam la mal, acolo unde marea îi ajungea pînă la genunchi. Aproape nemişcat, părea că trăieşte răcoarea apei cu o voluptate infinită. Eram doar noi doi, zi de zi, doar noi. Era de o frumuseţe dumnezeiască. Soarele se răsfrîngea pe pielea lui ca smoala şi, după o străfulgerare de o clipă, lumina era parcă înghiţită în abanosul fierbinte al epidermei sale. Strălucea tot de parcă plouase pe el cu praf de diamant. Alteori, părea un cub de gheaţă care se topeşte, fiecare strat transformat în apă aducînd la lumină un altul şi mai sclipitor. Avea ochi mari şi oblici, de culoarea aurului vechi şi părul îi scînteia nebuneşte. Mi-ar fi plăcut ca viaţa să se rezume la atît: la frumuseţea aproape înspăimîntătoare a unui trup plin de o tainică voluptate, la clinchetul de cristal al valurilor lovindu-se de ţărm, la lumina diafană şi moale care ne înconjura. Mi-ar fi plăcut ca viaţa să aibă simplitatea maiestoasă a unui golf uitat de lume undeva, pe o plajă din Venus. Şi mi-ar mai fi plăcut ca acea viaţă să n

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un român care ar fi fost recrutat de serviciile de informaţii ucrainene a fost reţinut în regiunea separatistă Abhazia din Georgia - VIDEO / Ce spune MAE de la Bucureşti

News.ro acum 10 ore
Angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia - regiune separatistă prorusă din Georgia - au reţinut un cetăţean român care, susţin ei, la indicaţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ucrainene, trebuia să filmeze cu ajutorul unei

Fondatorul lanțului de modă Mango a murit într-un accident, în timp ce explora o peșteră

HotNews acum 17 minute
Miliardarul Isak Andic, fondator al lanțului de modă Mango, a murit într-un accident sâmbătă, în timp ce explora peșterile din apropierea Barcelonei, potrivit BBC. Presa spaniolă scrie că bărbatul în vârstă de 71 de ani a căzut într-o râpă în timp c

Presiunile lui Donald Trump au dat roade. Liderii europeni vor discuta cu Zelenski şi cu şeful NATO despre trimiterea de trupe de menţinere a păcii în Ucraina

Ziare.com acum 8 ore
Lideri europeni intenţionează să se întâlnească miercuri seara la Bruxelles cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu şeful NATO, Mark Rutte, pentru a discuta despre planurile de pace şi despre eventuala desfăşurare a unor forţe de menţiner

Ucraina numeşte un nou comandant pentru frontul din Doneţk, încercând să oprească înaintarea rusă

HotNews acum 8 ore
Armata ucraineană a confirmat sâmbătă înlocuirea comandantului Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Doneţk, generalul Oleksandr Luţenko, cu generalul Oleksandr Tarnavski, în cadrul măsurilor menite să îmbunătăţească si

Superliga: Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 4-1

Mediafax acum 8 ore
Echipa „U” Cluj a învins-o pe Petrolul Ploieşti, pe teren propriu, scor 4-1, în etapa a 20-a din Superligă. Clujenii au revenit pe primul loc în clasament.

Motivul pentru care Donald Trump vrea să elimine ora de vară odată cu revenirea la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Donald Trump a declarat vineri, 13 decembrie, că, atunci când va reveni la putere, pe 20 ianuarie, partidul său va lucra pentru „eliminarea orei de vară” în SUA şi pentru a renunţa astfel la schimbarea bianuală de oră, relatează AFP. „Ora de vară es

Liderul rebelilor sirieni cere comunității internaționale să oprească bombardamentele Israelului

Ziare.com acum 8 ore
Liderul coaliţiei rebelilor sirieni care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad a declarat sâmbătă, 14 decembrie, că Siria este mult prea "epuizată" pentru a putea susţine un conflict armat cu Israelul şi a cerut comunităţii int

Atac armat într-o tabără de imigranți din Franța. Atacatorul a ucis patru persoane și apoi s-a predat poliției

HotNews acum 9 ore
Cel puţin patru persoane au fost ucise într-un atac armat care a avut loc sâmbătă într-o tabără de imigranţi de lângă Dunkerque, în nordul Franţei, iar o a cincea victimă a fost ucisă în afara taberei. Un bărbat care pretinde că este atacatorul s-a

Arestare în dosarul tentativei de lovitură de stat din Brazilia. Fostul ministru al Apărării este acuzat că a vrut să organizeze un puci militar

HotNews acum 10 ore
Poliţia federală braziliană l-a arestat sâmbătă pe fostul ministru al apărării Walter Braga Netto, după ce generalul în retragere a fost acuzat în noiembrie că a plănuit o lovitură de stat pentru a zădărnici rezultatul alegerilor din 2022, informeaz

Handbal: Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu, primite în Hall of Fame a Federaţiei Europene de Handbal

News.ro acum 10 ore
Fostele internaţionale Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu au fost primite, sâmbătă seară, în Hall of Fame, în deschiderea Galei EHF Excellence Awards 2024, de la Viena. A fost a II-a ediţie a distincţiilor oferite de forul european (EHF), iar î

Vremea

București
acum

dum.

1°/8°
lun.

1°/6°
mar.

3°/10°
mie.

4°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/4°
lun.

0°/9°
mar.

6°/12°
mie.

5°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

5°/11°
mie.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

4°/7°
mie.

2°/6°
Timisoara
acum

dum.

1°/6°
lun.

0°/5°
mar.

4°/9°
mie.

3°/8°