Vasile Alecsandri se preumblă prin spaţiul citadin ieşean să vadă cum stăm. Nu e prea bine: "celelalte zidiri", zice bardul "ce se găsesc în Cetăţuie sînt toate mai mult sau mai puţin păstrate în întregime." Ajunge lîngă "Turnul cvadrat de deasupra porţii" şi bagă de seamă că "poate încă sluji multă vreme de cuşcă clopotelor în lipsa prilejilor de războaie." Socoteşte cam ce anume ar putea fi demn de interes: doar "Biserica în care sînt portretele a lui Duca Vodă şi a familiei sale" poate fi obiectiv turistic, aceasta "se află încă în bună stare şi merită a fi arătată ca una din cele mai nimerite ce s-au rîdicat în Moldova în veacul XVII". Interesul i se animă brusc la vederea bucătăriei celei vechi "ce se vede aproape de clopotniţă, în dreapta", cuhnia îi pare a fi "cea mai curioază şi mai vrednică de însămnat" şi asta din cauza unei bolţi care e "sprintenă şi alcătuită de trei bolţi elegante, aşezate una asupra altia". O preţăluieşte arhitectural şi pe dată se lasă cuprins de entuziasm, se rătăceşte în admiraţie din aceea hiperbolică, se pierde cu firea aşa că noi, scepticii de azi, pe dată murmurăm în barbă şi zicem: "Măi, măi, cît de repede se lasă cuprinşi de optimism paşoptiştii, ce de entuziasm constructiv îi cutreieră, ce de energie din nimic îi frămîntă"; şi pe cînd rostim vorbele astea ne răsar în minte cele ce le spune Peter Gross în Dilema, nr. 438, din iulie 2001, despre faptul că perioada comunistă "a lăsat o amprentă total negativă asupra culturii române". Aş zice că ne-a lăsat un soi de bleojdeală fiinţială pe care domnul profesor Lawrence E. Harrison, fost director al misiunii USAID în America Latină (şi care acum - iulie 2001 - este senior fellow la Harvard Academy for International and Area Stu-dies) crede că hotărniceşte "distincţia între culturi progresive (progressive cultures) şi culturi statice (static cultures)". Mai aproape de progres