Am rugat-o pe regizoarea Theodora Herghelegiu să-i scrie o "scrisoare de dragoste" colegului ei de breaslă Radu Afrim. Cele două texte înşiră ipostazele iubirii şi ale tinereţii, parodiind clişeele şi modelele cu care ne-am obişnuit. Nu puneţi însă prea mare preţ pe vorbe. Şi, mai ales, nu încercaţi să citiţi printre rînduri. Totul este doar un joc! (M. M.)

Theodora HERGHELEGIU Mult stimate coleg,

preaiubite prieten, dragă Radu, Mai ţii minte cînd ne-am băut minţile acum o lună în arşiţa nopţii, şi ne-au aruncat afară din local pentru că tu ai început să înjuri sistemul, după care te-ai încăpăţînat să bei Fanta din saboţii ospătăriţei care tocmai primise o mînă sub fustă de la prietenul nostru Gabi? Ei bine, perla neagră a inimii mele, aburul cu aromă de mosc al visurilor mele erotice şi retorice, pala de vînt a caniculei trupului meu, crin neprihănit al speranţelor mele că într-o zi Făt-Frumos va parca armăsarul în faţa casei unde locuiesc la etajul 3, încununare apoteotică a dezideratelor mele spirituale, intelectuale şi regizorale, model intangibil al codului meu moral, arhetip al masculinităţii descinse în graţia feminităţii, misterios cavaler traversînd un secol ingrat şi tulbure, mecena al artiştilor în tranziţie şi soare cald al iernilor sufletelor noastre, în seara aceea, privindu-te cu cîtă demnitate zăceai în şanţ, cu cîtă rigoare ancestrală îţi purtai fruntea sus, cum ignorai trecătorii care se uitau sideraţi la doi tineri zdrobiţi de tirania şi aburii vinului care se tîrau sleiţi spre rigola staţiei de autobuz, cu cîtă incoerenţă bîiguiai fraze care începeau (toate!!!) cu vorbe pe care regulile snoabe ale eticii lingvistice le interzic în media sau le cenzurează în literatură, cum rîdeai din cînd în cînd pentru că îţi era imposibil să recuperezi verticala (dar ce mai înseamnă azi verticala, ouşorul meu de aur!?), admirîndu-te cum balansa