* Echinoxul devenise, în ultima vreme, o revistă destul de indigestă, cu "cearşafuri" întregi care păreau (sau chiar erau) lucrări de seminar ale studenţilor sau comunicări ale profesorilor de la Universitatea Babeş-Bolyai, cu o paginare anostă în care singurele pîlpîiri grafice erau titlurile articolelor unde tehnoredactorul se juca cu tot felul de fonturi de litere (se vedea bine că omul atunci le descoperea şi ţinea să împărtăşească tuturor revelaţiile lui), cu, într-un cuvînt, o punere în pagină a ideilor total lipsită de orice preocupare pentru actul jurnalistic în sine (şi, prin urmare, pentru publicul însuşi). Iată, însă, că vechea formulă a fost, din fericire, abandonată, şi Echinoxul are o nouă înfăţişare, ba mai mult - ca să folosim un termen la modă - oferă un nou concept de revistă. În ultimul număr al revistei (3-4/2001), de exemplu, schimbarea se vede începînd de la copertă, care de data acesta arată mai puţin prăfuit, dacă nu chiar OK - exceptînd fonturile tip Dracula cu care sînt anunţate cele două tematici ale numărului (o anchetă despre starea criticii şi un grupaj de articole despre cărţile premiate de Booker Prize) şi care, evident, sînt din alt film. În interior, lucrurile merg încă şi mai bine (din punctul de vedere al conţinutului, de data asta, căci punerea în pagină ar putea fi, mult, îmbunătăţită). Spre deosebire de vechea formulă, care era o simplă culegere de "studii", un fel de buletin al facultăţii, actuala variantă a Echinoxului se apropie foarte mult de ceea ce era revista în anii ei de glorie: o publicaţie culturală adevărată, care iniţiază dezbateri, enunţă probleme sau îşi propune să ofere o perspectivă asupra vieţii culturale. Acestă salutară preocupare pentru surprinderea realităţilor culturale este enunţată de către directorul revistei, Horea Poenar, în articolul care justifică alegerea temei pentru anchetă: "Vrem să aflăm