Ion Mircea
Noe care ne strabate memoria
e o femeie
Cistigatoare a Concursului UNITER „Piesa anului 1998“, Editura UNITEXT, Colectia „Piese noi“, Seria „Dramaturgi romani“, Bucuresti, 1999, 78 p., f.p.
Gasesc acum momentul potrivit pentru a atrage o data in plus atentia asupra unei piese de teatru foarte speciale. Ea nu-i apartine unui dramaturg consacrat, dar nu e nici opera unui tinar promitator. Din pacate, n-a fost montata nicaieri pe scena, desi a cistigat cu doi ani si jumatate in urma cel mai important premiu de gen din Romania actuala, cel de la Uniunea Teatrala din Romania – UNITER, dupa care a fost tiparita in volum de catre editura afiliata si a fost lansata cu ocazia mult -„mediatizatei“ Gale anuale. Firesc ar fi fost ca directorii de teatre si regizorii sa o „vineze“. Ca membru al juriului de la acea editie, citisem piesa dinainte. Timpul trecind, ea aluneca in uitare inainte de a fi cu adevarat cunoscuta. Ar fi pacat sa se intimple asa. Drept pentru care merita sa mai facem o incercare de a o pune in valoare. Pentru ca valoare substantiala are!
Surpriza in juriu
Rezultatul concursului UNITER pentru „Cea mai buna piesa romaneasca a anului“, editia 1999 (cu manuscrise depuse in 1998), ne-a surprins si pe noi, membrii juriului.
Cazusem usor de acord asupra cistigatoarei, pe care toti trei (Dan C. Mihailescu, Marian Popescu si sus semnatul) o gasisem remarcabila, clar detasata de restul textelor inscrise in competitie. Straniu titlu: Noe care ne strabate memoria e o femeie. Dar cu adevarat neasteptat a fost cistigatorul, autorul. Cind am deschis plicul care-i dezvaluia identitatea, nu ne-a venit sa ne credem ochilor: era Ion Mircea.
Vasazica, inregistram – primul lucru surprinzator – debutul dramaturgic al unui cunoscut poet caruia nu i se cunosteau inclinatii catre zona teatrului. Aveam sa aflam
