Pierre PACHET
Opera zilelor
Traducere si prefata de Magda Jeanrenaud
Editura Paralela 45, Colectia „Deschideri“, Seria „Eseuri“, 2001, 106 p., f.p.
Nu ma impotrivesc sa-mi ofer opera zilelor: opera risipita, dispersata (prin reviste, diverse publicatii fara puncte comune), opera ce renunta, sau nu-i pasa sa se acumuleze, de fiecare data prea pasionanta pentru asa ceva, si care nu este asadar menita specializarii («te dispersezi»), opera renuntind prin urmare sa fie opera si chiar incordata impotriva ideii de opera.“
Citatul de mai sus pare mai degraba rasfatul unui excentric si nicidecum un fragment de discurs eseistic „serios“. Si totusi este mai mult decit semnificativ in intelegerea conceptelor pe care Pierre Pachet le dezvolta in volumul sau de eseuri numit, evident, Opera zilelor. La o simpla rasfoire a cartii, sau a cuprinsului, surprind titluri care contin notiuni aparent fara legatura una cu cealalta. Primul capitol, A avea idei (Ideea ca eveniment, Ideea pe fundal de plictis etc.), este urmat de Emotii, pentru a cunoaste (Ce este emotia?, Emotia ca o calauza etc.), La telefon (Deodata, Vidul telefonic, Dupa o orgie telefonica), Dispersare si, ultimul capitol, Forma a ceea ce nu are forma. Nu intimplator pus primul, capitolul despre idee constituie viitoarea cheie de lectura. Pachet nu crede in opera, opera concreta canonica, cu forma precisa, opera respectindu-si cadrele, opera specializata, atit cit crede in idee. Pentru eseistul francez ideea e „opera“, iar poetica operei o transforma intr-o „poetica a ideii“: un fel de gimnastica a mintii, si nu numai a mintii, a intregului corp, pentru nasterea si captarea ideilor. Ideea este un „proiect, un pre-proiect, neverificat inca in realitate (realitatea gindirii, realitatea limbajului, realitatea lucrurilor)…“ Cel mai mult se fereste de mirajul limbajului.
De a
