Construită, în timp, pe două registre, cu o aparent radicală deosebire, creaţia lirică a poetei şi pictoriţei clujene Mariana Bojan e în măsură a-şi releva o lăuntrică unitate. Ruptura e mai mult de ordin plastic decît de substanţă morală, aceasta din urmă, în pofida unei linii evolutive, dînd tonul omogenizator al unei poezii a candorii vulnerate, semnate de o fiinţă "rău vindecată/ de copilărie". E adevărat că prima etapă pare a ilustra un festin al asociaţiilor, o orgie imaginativă, dar sub sclipitoarea, voioasa suprafaţă musteşte amarul dezamăgirii. Am putea zice că iluzia jocului frenetic de imagini e convocată pentru a marca deziluzia de fond. Ironizînd şi autoironizîndu-se prin mijlocirea unei fantezii aţîţate (ciclul în chestiune se intitulează Phantastikon), poeta nu abordează de-a dreptul realiile dure ce-o rănesc, ci prin intermediul imaginarului solemn, convenţional, în care ele se drapează adesea, ergo prin referire la mitologia lor. Deşi adînc decepţionată de real, se luptă cu reprezentanţa abstractă a acestuia. Şi pentru a fi la paritate, înscenează ea însăşi o mitologie caricată, emisie a ingenuităţii rănite, precum delirul "unui înger nebun/ care mă urmează şontîc-şontîc". Un duel cavaleresc, cu arme egale. Demitologizarea se petrece printr-un simulacru de mitologie: "Frumoasa mea panteră logică/ Sînt încă o fiinţă mitologică/ Am aripe albastre, ochi verticali şi trişti/ Şi alergii diverse la turişti// În labirintul păcii ce se-aşterne/ Işti feţe mohorîte, rele, terne,/ Roboţi de stradă asmuţind secrete/ Alcovuri pentru diletanţi şi midinete" (Fiinţa mitologică). Pentru a-şi sublinia procedeul, autoarea îşi azvîrle nu o dată deriziunea asupra personajelor Olimpului, victime tardive ale unei demistificări operate cu programatică statornicie, ca o exasperare a antiidealizării: "În noaptea asta Pan cerşea în cer/ O linguriţă neagră de piper/ Şi apo