Aspiraţia de restabilire a legăturii cu trecutul poate fi considerată una din particularităţile societăţii româneşti a ultimului deceniu. Trimiterile la istorie - mai ales la cea relativ recentă, abolită prin interdicţie severă timp de o jumătate de secol - se întîlnesc în cele mai diverse situaţii. Anvergura şi ponderea socială, dar şi motivaţia evocării (şi invocării) tradiţiei variază de la caz la caz: deşi se încadrează în aceeaşi tendinţă de restabilire a temeiurilor istorice, refacerea proprietăţii private sau referirea la modelul Constituţiei din 1923 nu pot fi puse pe acelaşi plan cu, de pildă, preluarea denumirilor tradiţionale ale unor formaţii politice, referirea la trecut sau sugerarea continuităţii servind, în acest caz, cu mai multă sau mai puţină îndreptăţire, ca suport şi legitimare.

Un fenomen frecvent întîlnit în anii din urmă, mai ales în domeniul cultural şi politic, este cel al preluării unor nume şi denumiri evocatoare de trecut. Trimiterea la tradiţia istorică prin utilizarea unor titluri consacrate ale trecutului pare a se manifesta cu predilecţie în publicistică. Cînd nu este rezultatul unei întîmplătoare reminiscenţe culturale, utilizarea unui titlu cu rezonanţă tradiţională pentru denumirea unei publicaţii noi poate corespunde nu numai unei intenţii evocativ omagiale, ci şi raportării, nu totdeauna întemeiate, la un anumit model. În peisajul publicisticii actuale, unele titluri istorice (cum sînt Viaţa românească sau Contemporanul) se asociază dăinuirii în timp - măcar ca tip, dacă nu totdeauna şi ca spirit - a publicaţiei, altele, reluări ale ultimului deceniu (Adevărul sau Curentul, de pildă), evocă peste timp cunoscute publicaţii interbelice.

Cea mai recentă reactivare a unei denumiri istorice e legată de apariţia publicaţiei săptămînale Albina (nr. 1,

15 iulie 2001), al cărei titlu trimite chiar la începuturile