într-o dimineaţă de ianuarie a noului mileniu

m-am trezit mai devreme şi am început să scriu

de mult timp îmi stă pe limbă vârtejul acestor cuvinte

necruţătoare

le pierd gustul pe măsură ce le mâzgălesc pe hârtie

nu m-am oprit din scris până nu m-am eliberat de

cruzimea lor

de la o vreme mi-a încolţit în minte ideea pregătirilor

pentru marea călătorie

de atunci înaintez în memorie ca pe un limb

pierdut în mare

mi-am cercetat cu încredere părinţii familia

mi-am cercetat cu sfială prietenii rămaşi

i-am cercetat cu o undă de îndoială pe filosofi pe preoţi

pe nebuni pe marginali

i-am cercetat cu scârbă pe politicieni şi pe conducătorii

acestei lumi

care scapă totul de sub control

şi m-am cutremurat.

m-am cercetat pe mine şi m-am scârbit.

părinţii sunt un pumn de ţărână acum dar prezenţa lor

a fost mai elocventă decât moartea.

mi-au vorbit în vis mi-au trimis semne prin îngeri

prin întâmplările petrecute şi prin semnele lăsate de tata

în biblia veche a familiei.

prin semnele lăsate de mama pe trupul meu fragil

când mi-a dat sângele ei m-au ţinut în perfuzii

ca să nu mor după naştere pregătindu-mă pentru numărul

de iluzionism al vieţii. mama se săturase de mine

dar încă se mai ruga fără speranţă

doctorii ridicau din umeri apoi au renunţat.

şi ea a început să mă urască eram o povară prea grea

pentru călătoria lor.

mama mă ura ca o mamă care îşi vedea propriul trup

schingiuit

propriul suflet părăsit pe cărările sălbăticite ale vieţii.

de la ea am moştenit obsesiile şi himerele

m-au urmărit o viaţă întreagă ca nişte erinii.

eriniile îmi şoptesc şi acum mama îşi dorise o fată un ajutor

era