Comisia pe probleme economice, reforma si privatizare a Camerei Deputatilor a elaborat, ieri, o adresa oficiala, prin care solicita Agentiei Domeniilor Statului sa dea explicatii legate de arendarea terenului SC IMB SA, firmei nemtene "TCE Trei Brazi", apartinind deputatului PSD Culita Tarita. Membrii comisiei cer imperativ sa le fie puse la dispozitie procesul verbal al sedintei ADS, in cadrul careia s-a decis arendarea terenului Insulei Mari a Brailei - prin negociere directa, si nu prin licitatie publica, cu strigare - si contractul de arenda incheiat intre Agentie si SC "TCE Trei Brazi". Totodata, comisia de specialitate a Camerei Deputatilor a solicitat conducerii ADS sa prezinte ratiunile economice care au stat la baza deciziei de arendare a celor 60.000 de hectare catre firma nemteana si ce criterii de bonitate prezinta aceasta societate. Dupa cum ne-a declarat deputatul PSD Mihai Tudose, membru al comisiei, toti colegii sai au subsemnat documentul oficial, destinat ADS, si s-au declarat nemultumiti de atitudinea directorului Agentiei, Cristian Candet, pe care il convocasera, ieri, sa explice situatia ciudata a societatii agricole brailene, in contextul unui raport mai amplu, privind stadiul privatizarii in agricultura. Situatia SC IMB SA a fost, ieri, subiect aprins de discutii, pe agenda de lucru a Comisiei pe probleme economice, reforma si privatizare a Camerei Deputatilor. Deputatul de Braila, Mihai Tudose, membru al comisiei, ne-a declarat ca directorul Agentiei Domeniilor Statului, Cristian Candet, a fost incapabil sa ofere explicatii pertinente membrilor Parlamentului, in legatura cu aspectele importante, conexe arendarii terenului IMB. "Cum si-a permis ADS sa arendeze terenul, in conditiile in care exista un proces pe rol, iar ultima solutie judecatoreasca e ca pamintul apartine capitalului social al SC IMB? Cum si-a permis ADS sa perfecteze acest cont