John Locke ne-a explicat la vremea lui cum proprietatea privată naşte un tip aparte de relaţii, cele cu obiectele, distincte de relaţiile cu persoanele. Adam Smith a mers mai departe şi ne-a învăţat cum se autonomizează aceste relaţii cu obiectele şi cum devin ele relaţii de piaţă. Mai sînt apoi toate detaliile acelea, cu "mîna invizibilă", crearea echivalenţelor - şi a preţurilor - prin legea cererii şi a ofertei, şi aşa mai departe, ştiţi dumneavoastră. Concluzia este că piaţa, prin însăşi natura şi funcţionarea ei, stabileşte nişte schimburi echivalente, în care dacă eu îţi dau 16.000 de lei, de pildă, capăt în schimb acest pachet de Viceroy; nu pot să cer nici un Kent, dar nici tu nu poţi să-mi dai un Carpaţi de banii ăştia. Şi mai e ceva: indiferent că e vorba de Gigel sau de Sfîntu' Petru, pachetul de Viceroy tot 16.000 de lei face. Această socoteală de piaţă nu se potriveşte însă prea bine cu economia de acasă a românului în tranziţie. Şi ca să vă conving de acest lucru, o să vă ţin un mic curs de economie politică ilustrată. Prima scenă: la masă la tanti Valentina, gospodină agroturistică şi cumsecade din Sfîntu Gheorghe. O masă de peşte (cu burta): 75.000 lei. Toată lumea e mulţumită de această tranzacţie. La masă, amicul M., rezident occidental dinainte de '89, nevastă-mea şi cu mine. M. pretinde, politicos, dar ferm, să i se pună masa, să i se aducă tot ceea ce are nevoie la masă, să i se strîngă masa, să comande un fel de peşte sau altul. Pe scurt, a plătit conform contractului, cere să fie servit în consecinţă. Alături, nevastă-mea aleargă de colo-colo, mai aduce un pahar, mai spală o farfurie:

doar sîntem într-o casă de oameni - îi explică ea lui M., care se uită consternat. Azi, tanti Valentina a gătit mai pe sponci şi M. dă să-i ceară socoteală. I-au venit şi ei rudele, a muncit toată ziua de i-au sărit capacele! - încearcă nevastă-mea să